Prăpădel și Zăpăcica

 Prăpădel și Zăpăcica erau două figuri nelipsite din majoritatea serverelor de travian. De fiecare dată când se organiza ceva, fie că erau calificări, rox sau finală, ei doi erau echipă. Sau cel puțin așa părea.
— Hai, Zăpăcico, să începem deja! Dacă nu te miști mai repede, o să prindem pensie înainte să fondăm! zise Prăpădel, încrucișându-și brațele.
— Of, Prăpădelule, dacă s-ar strânge resursele la fel de ușor cum tratezi tu jocul, aș fi o cobră cu clopoței! răspunse Zăpăcica cu un zâmbet sarcastic.
De fiecare dată, meciul lor era în afara travianului, înainte ca serverul să înceapă. Erau în permanență într-un duel al replicilor și ironiilor. Prietenii lor erau convinși că între cei doi e o dragoste ascunsă. Doar că Prăpădel și Zăpăcica știau mai bine: se suportau din politețe.
Într-o zi, într-o pauză de travian, undeva, unde erau mai mulți din echipă, se hotărâră să joace "Adevăr sau provocare". Jocul acesta era preferatul grupului, dar, când venea vorba de Prăpădel și Zăpăcica, devenea un câmp de luptă.
— Prăpădel, spune adevărul: ai vreodată o zi în care nu ești nesuferit? îl întrebă Zăpăcica, ridicând sprâncenele.
— Sigur că da, dar asta doar când tu lipsești! replică el, râzând zgomotos.
Când îi veni rândul lui Prăpădel, nu se lăsă mai prejos:
— Zăpăcico, provocare: dansează cu mine sub stejar!
Prietenii râseră cu poftă. Știau că Zăpăcica ura să danseze, mai ales cu Prăpădel, pe care îl numea, în glumă, "băiatul cu florile”. Dar fata, cu o privire plină de hotărâre, acceptă.
Dansul lor fu un spectacol comic: Prăpădel călca greoi pe picioarele ei, iar Zăpăcica chicotea, încercând să-i ducă mișcările stângace. Ceilalți făceau cerc în jurul lor, aplaudând și fluierând. Fără să-și dea seama, cei doi începuseră să râdă împreună, iar pentru prima oară nu mai păreau să se disprețuiască.

Pe seară, jocul se încheie, dar Zăpăcica îl opri pe Prăpădel înainte să plece.
— Auzi, Prăpădel... Chiar te-ai distrat azi, sau doar te prefaci? întrebă ea cu o voce mai caldă decât de obicei.
— Dacă mă mai întrebi asta, risc să spun un adevăr periculos, Zăpăcico, zise el, zâmbind șiret. Dar da, m-am distrat. Poate... poate chiar îmi place să fiu prin preajma ta. Uneori.
— Uneori, zici? replică ea, dând ochii peste cap. Așa mult mă placi încât nici tu nu-ți dai seama, nu-i așa?
Prăpădel se făcu roșu până la urechi, iar Zăpăcica râse cu poftă. Pentru prima oară, ironia ei nu mai avea colți. Și, fără să-și dea seama, el zise:
— Să știi că mi-ar lipsi să ne ciondănim, dacă n-ai fi pe aici.
Zăpăcica își plecă privirea, surprinsă. În inima ei simți o căldură neașteptată.
De atunci, certurile lor rămaseră, dar nu mai aveau venin. Zăpăcica zicea ceva ironic, Prăpădel răspundea cu o glumă, dar apoi râdeau amândoi. Ceva între ei se schimbase. Prietenii lor observaseră imediat:
— Uite-i, băi! Dacă ăștia doi nu-s îndrăgostiți, eu mă las de travian, zise unul din prieteni.
Într-o zi, Prăpădel îi dărui Zăpăcicăi o floare.
— E pentru că ai fost cea mai bună parteneră de joc. Și cea mai enervantă, dar și cea mai grozavă, spuse el, încurcat.
Zăpăcica zâmbi larg, luă floarea și o aruncă peste cap, ca o mireasă.
— Și tu ești cel mai insuportabil prieten pe care l-am avut vreodată. Dar și cel mai amuzant. Cred că o să te suport... pentru totdeauna.
Și uite așa, Prăpădel și Zăpăcica au început o relație adevărată, presărată cu scântei, ironii și hohote de râs, exact așa cum fuseseră mereu, echipa perfectă – pe travian și în afara lui. 😊