naStar Wars

„Cu mult timp în urmă într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată...

Este o perioadă de inactivitate în cadran. Armate spațiale rebele atacă sporadic nimicind armata Căpitanului CobraBoy, care de ciudă acceptă să fie sedus de partea întunecată a Forței, devenind în secret Crudul Lord Sith, Darth Cobra. El va continua să joace rolul de oștean fidel alături de foștii colegi, plănuind cea mai mârșavă mutare pomenită în arhivele travianistice, să fure Stelele de Topaz din Satul Natarilor, dezlănțuind furia natară asupra tuturor lumilor de joc.

Ceea ce nu aflase Întunecatul Darth Cobra era o veche profeție despre speranța unei lumini din est, care va salva lumea.”

    Pe o platformă de lemn sculptată manual cu barda de rezervă a druizilor, cu simboluri ancestrale a căror semnificație o cunoștea doar EL, aflată într-o pădure tainică din cadranul sud-estic, Master Mirea, cel mai înțelept dintre instructorii Jedi, privea dincolo de realitatea prezentului. Avea 669 de ani, iar povara cunoașterii îi apăsa sufletul mai greu decât bastonul din lemn de stejar pe care îl ținea strâns în mână. În fața lui, la marginea platformei, părea că plutește holograma lumii Travian, cu cele patru cadrane îmbrățișând centrul misterios al natarilor.

    Master Mirea era martor la o schimbare care îi înspăimânta spiritul. Calea eroilor adevărați, a războinicilor care se sacrificau pentru îndeplinirea misiunilor sacre, se pierdea în negura egoismului. Tot mai mulți căutau calea ușoară – prădarea rapidă, alianțe instabile și dorința de putere imediată, fără a respecta codurile vechi de luptă. Minunea Lumii, acel simbol al desăvârșirii, era o relicvă uitată pentru ei.

    Dar Mirea știa că fiecare epocă a decăderii poate renaște prin curaj. Și-n această renaștere, natarii păreau să joace din nou un rol crucial. În inima fortărețelor lor străvechi se ascundeau artefacte unice – Stelele de Topaz, nestemate magice cu o strălucire cosmică, așezate de natari în Pomul de Crăciun al Natarilor. Legenda spunea că fiecare stea era născută din sângele unei bătălii crâncene și din sacrificiul nobil al războinicilor. Cu cât mai multe victime erau pe câmpul de luptă, cu atât mai prețioasă devenea steaua.

Stelele de Topaz aveau un scop clar: finalizarea construcției unei Minuni a Lumii. Aceste nestemate nu doar că accelerau procesul de construcție, ci asigura edificiului o aură indestructibilă, intimidând atacurile feroce ale adversarilor.

    Master Mirea contempla holograma celor patru cadrane.

    În centrul lumii, cetățile natarilor emanau o lumină întunecată, chemând eroii din toate colțurile să se angajeze în lupta supremă. Master Mirea știa că renașterea lumii Travian depindea de găsirea unui echilibru. Era nevoie de o generație de lideri care să îmbine curajul cu înțelepciunea și puterea cu sacrificiul. Ridicându-se încet, sprijinindu-se de baston, Master Mirea își îndreptă pașii către nord-vest, unde alianțele încă mai visau la Minunea Lumii și unde luptele împotriva natarilor erau mai intense ca niciodată. Stelele de Topaz urmau să scrie istoria.

    Sub cerul albastru al serii, la marginea unei academii militare ultramoderne din centrul capitalei, deschise de Cneazul sErj, construită cu fonduri de la guvernul botswanez, cu o arhitectură care îmbina elemente futuriste cu stiluri tradiționale locale, Floricel și Saya își încrucișau săbiile laser. 

    Un ecran holografic uriaș proiecta în timp real mișcările lor, iar un grup de colegi entuziasmați îi urmau cu ochii pe Saya și Floricel, râzând din când în când de replicile lor tăioase.

    Saya, cu o mișcare grațioasă, își răsuci sabia laser de un albastru strălucitor, deasupra capului, trimițând o lovitură laterală precisă care îl obligă pe Floricel să facă doi pași înapoi. Sabia lui vibră amenințător, dar mișcările lui erau nesigure.

– Hai, Floricel, mă dezamăgești! râse Saya, ocolindu-l cu pași eleganți. Cum ai ajuns în ultimul an? Ai mituit Cneazul sErj cu promisiuni că-i dai oazele înapoi?

Floricel își șterse fruntea transpirată, adoptând o poziție defensivă.

– Poate am preferat să îmi economisesc energia pentru momentele care contează. Știi tu, ca să te umilesc atunci când publicul e mai numeros.

Saya izbucni în râs, făcând o piruetă.

– Așa e, Floricel. Ești un erou al timing-ului greșit. Dar nu te îngrijora, am să te termin rapid. Ești deja obosit doar de la gândul că trebuie să te aperi!

Cu un salt rapid, Saya își aduse sabia spre pieptul lui Floricel, oprindu-se la o distanță de doar câțiva centimetri. Floricel se dezechilibră și căzu pe spate, încercând să evite lovitura.

– Ești bine, maestrul meu al dansului stângaci? întrebă Saya, privindu-l de sus.

– Sunt doar precaut, Saya, dar apreciez îngrijorarea ta maternă. Poate data viitoare îți cer să mă înveți și cum să cad cu stil. replică el, ridicându-se și îndreptându-și cu o mișcare teatrală uniforma.

– Oh, dar stilul ăsta nu se învață, Floricel. Se moștenește. La fel cum eu am moștenit talentul de a câștiga. Saya își ridică sabia într-o poziție triumfătoare.

    Saya se apropie de el, trimițând o ultimă lovitură rapidă, calculată, care îi dezarmă complet sabia. Floricel privi neputincios cum arma lui laser se rostogolește pe nisip. Respirația grea și privirea ușor iritată a lui Floricel contrasta cu aerul detașat al adversarei sale.

– E oficial, Floricel, ai pierdut din nou. Poate ar trebui să te concentrezi pe politica externă. Am auzit că Botswana are nevoie de cineva să le numere moneda națională.

El oftă teatral, făcând o plecăciune exagerată.

– Voi recunoaște doar că am pierdut onorabil, sub presiunea cuvintelor tale. Data viitoare însă, te voi surprinde!

– Până atunci, încearcă să nu te surprinzi pe tine însuți. îi răspunse Saya, trimițându-i o privire complice, înainte de a se îndepărta spre grupul colegilor care râdeau copios.

    În sala tactică a Flotei de Apărare, două holograme se suprapuneau peste masa de sticlă iluminată: una arăta un sat natar văzut prin ochii spionilor, iar cealaltă prezenta un grafic al animalelor de carne din gospodăriile acestora, cu o scădere evidentă în ultimul sezon. Doamnele Amiral Mimi și Dana discutau aprins, iar echipajul din jur le priveau fascinanți.

    Amiral Mimi, cu un aer de autoritate, gesticula ferm spre hologramă.

– Dana, trebuie să accepți realitatea! Natarii sunt vegetarieni doar de fațadă. Toate aceste date indică o practică sistematică de... grătare clandestine! Gândește-te: nopțile de mai, mirosurile de fum, scăderea numărului de animale de carne. Coincidență? Eu cred că nu.

    Amiral Dana își încrucișă brațele, ridicând o sprânceană sceptică.

– Mimi, asta e ridicol! Natarii sunt renumiți pentru respectul lor față de natură. Poate că reduc numărul de animale pentru a se alinia cu principiile lor ecologice. Sau poate că... și-au schimbat dieta. Știi bine cât de mult adoră ei quinoa și humusul.

    Mimi râse scurt, cu o ironie subtilă în glas.

– Quinoa și humus? Asta să fie explicația pentru mirosurile de grătar care depășesc zona gri? Spionii noștri au raportat explicit mese încărcate cu coaste și fripturi. Să nu mai vorbim de acea ceremonie natară secretă pe care am interceptat-o luna trecută. "Sărbătoarea Oii de Primăvară", îți amintești?

    Dana își ajustă uniforma și răspunse prompt.

– Poate că au prăjit ceva simbolic. Un ritual, nu un ospăț. Ar trebui să ne concentrăm pe lucrurile care contează: strategii de apărare, nu ce au în farfurii. Să fim realiști, Mimi, natarii nu sunt periculoși pentru că gătesc. Sunt periculoși pentru că sunt organizați.

    Mimi dădu din cap, dar nu părea convinsă.

– Nu subestima influența alimentației asupra strategiilor lor, Dana. Grătarul ar putea fi un simbol al coeziunii lor sociale, un mod de a-și întări moralul. Iar noi ne chinuim să le înțelegem tacticile.

    Dana oftă adânc, dar nu putea să nu zâmbească ușor.

– Bine, Mimi, îți las ție plăcerea de a analiza mirosurile de grătar și rapoartele spionilor. Dar să știi că, până când nu vedem o dovadă concretă – o poză clară, o declarație natară sau măcar o bucată de friptură – refuz să cred că acești fanatici ai plantelor sunt, de fapt, carnivori ascunși.

    Amiral Mimi ridică un deget triumfător.

– Perfect! Atunci lansez "Operațiunea Cârnațul". Vom avea dovezile până la următoarea Adunare Natară. Și atunci, Dana, vei vedea cine are dreptate.

– Mă rog să mă înșel, Mimi. Dacă ajungem să discutăm despre meniurile natarilor în loc de planurile lor militare, o să râdă toată galaxia de noi.

    Sub o lună de un roșu aprins, care părea să vegheze cu indiferență la evenimentele groaznice, satul de reședință al împăratului natar, un bastion izolat și aproape imposibil de infiltrat, dormea liniștit. Așezat pe un platou înconjurat de păduri dese și păzit de turnuri înalte, satul părea de necucerit. Dar nu pentru Darth Cobra.

    Îmbrăcat în armura sa neagră strălucitoare, care absorbea lumina lunii, Darth Cobra se strecura prin umbrele satului ca un prădător perfect. Mișcările lui erau precise, tăcute, aproape supraomenești. Într-o mână ținea sabia sa laser roșie, iar în cealaltă un dispozitiv de hacking cu care reușise să pătrundă prin bariera magică ce proteja reședința împăratului natar.

    În centrul satului, în interiorul unei săli uriașe din cristal negru, stătea un piedestal pe care tronau cele 12 Stele de Topaz – simboluri ale puterii și speranței natarilor. Fiecare stea emana o lumină difuză, strălucind ca niște mici sori în miniatură. Cobra intră în sală fără ezitare, iar gardienii natarilor care păzeau comoara nu avură nicio șansă. Într-o serie de mișcări fulgerătoare, sabia roșie desenă linii sângerii în aer, iar toate trupurile păzitorilor se prăbușiră unul câte unul.

– Prea ușor, natarilor. Credeați că veți ascunde aceste jucării prețioase de mine? Vă subestimați dușmanul. murmura Cobra cu o voce joasă, aproape șoptită, în timp ce își umplea o pungă neagră cu Stelele de Topaz.

    Luminile slabe ale stelelor păreau să lupte împotriva întunericului sacului, dar Cobra nu le dădu nicio șansă. Cu comoara în mâinile sale, plănuia deja să o folosească pentru a construi propria Minune a Lumii, una care să aducă distrugere, nu glorie.

    Întunecatul Lord Sith nu era mulțumit însă doar cu furtul. Trebuia să lase o urmă a trecerii sale, o lecție pentru natari. Cu o mișcare largă a sabiei sale, dădu foc grânarelor uriașe care hrăneau armatele natarilor. Flăcările dansau pe cerul nopții, reflectându-se în ochii lui, care emanau o satisfacție întunecată.

    În același timp, el activă un dispozitiv chimic pe care îl plasase în fântânile principale ale satului. Apa, cândva pură și dătătoare de viață, deveni un lichid otrăvitor care nu putea fi folosit nici măcar de plantele sălbatice.

– Să văd cum vă veți ridica din cenușă fără hrană și apă. Poate veți învăța să nu vă mai puneți speranțele în artefacte fragile, spuse el, privind haosul din jur.

    Când primele trupe natar au ajuns să investigheze incendiile, Darth Cobra dispăruse deja. Umbra lui părea să se dizolve în noapte, lăsând în urmă doar distrugerea. Grânarele ardeau, cadavrele păzitorilor zăceau în jurul piedestalului gol, iar aerul era îmbibat de mirosul dulceag al otrăvii care se răspândea din fântâni.

    De pe un deal apropiat, Cobra privi satul care odinioară era simbolul măreției natarilor, acum redus la cenușă și ruină. Cu un zâmbet rece, spuse:

– Astăzi începe declinul vostru. Și renașterea mea.

    Și astfel, Darth Cobra dispăru, lăsând în urmă o lume devastată, iar natarii, pentru prima dată, se confruntau nu doar cu pierderea unui artefact prețios, ci și cu propria lor fragilitate.

    În zorii următoarei zile, fumul încă se ridica din satul de reședință al împăratului natar, iar atmosfera era grea de durere și disperare. Cu toate acestea, în mijlocul ruinelor, un grup restrâns de natari își adunau forțele. Împăratul natar, în ciuda pierderilor grele, nu fusese prezent în sat în timpul atacului. Salvarea sa fusese pură întâmplare, dar pentru el era un semn că trebuia să-și conducă poporul spre răzbunare.

    Într-un loc secret, adânc în inima junglei, natarii își mobilizau trupele. Împăratul, un natar masiv, cu un chip grav brăzdat de ani de luptă, se ridică în fața consiliului său. În mâna dreaptă ținea un sceptru din obsidian, iar în vocea sa răsuna hotărârea unui lider care nu avea nimic de pierdut.

– Oamenii au crezut că ne-a zdrobit. Dar tot ce a făcut a fost să trezească furia unei forțe pe care nu o poate înțelege. Vom recupera Stelele de Topaz și le vom distruge satele. Toate oazele cucerite nu vor mai produce resurse, se vor umple de lighioane crude și feroce, iar noi, vom blinda satele de WW, făcându-le de necucerit, le vom pândi conturile și le vom cuceri pe cele fără activitate 24 de ore, nu vom mai ierta multiacontul, nu vom mai permite push-ul, gold-ul se va scumpi de 69 de ori, eroii nu vor mai găsi în misiuni decât tinichele, vom compromite licitațiile, licitând la nesfârșit și vom înlocui itemele dorite cu alte iteme de care nu au nevoie. Ne vom răzbuna!

- Ne vom răzbuna, urlară hoardele natare, cu ochii însângerați și armele ridicate deasupra capului.

    Dar pentru că în toată lumea asta există un echilibru, pentru fiecare eveniment sau personaj negativ, Zeul Destin asigură alt eveniment sau personaj pozitiv. 

    Pe culmile Munților Kengo, într-un peisaj sumbru și aproape lipsit de viață, într-o peșteră adâncă, greu accesibilă muritorilor, trăia Samurăița Alina. Uitată de lume, își petrecea vremea meditând, antrenându-se, vânând câte o capră neagră sau un iepure ghinionist, hidratându-se dintr-un izvor subteran, bogat în minerale și făcând cursuri online în diferite specializări.

    Într-o dimineață zări semnale de fum la distanță. Încercă să înțeleagă ceva, dar vântul puternic risipea smocurile de fum, un neinițiat poate că ar fi renunțat, dar ochiul ager al japonezei nu se înșela, așa că deschise laptopul și ce să vezi, două mesaje, primul o cerere de prietenie de la un anume CobraBoy și un mesaj de la vechiul ei prieten din copilărie, Floricel. Dădu ignore cererii de prietenie, cerând administrației Facebook să caute orice motiv pentru această respingere, după care deschise mesajul lui Floricel.

    Află de la acesta teroarea și nenorocirile apărute în lumea travianului. Deschizând din nou cererea de prietenie, simți clar de această dată un dezechilibru în Forță, ca și cum cineva ar fura miezul flăcării unei lumânări, iar aceasta lumina, dar fără putere, favorizând apariția umbrei.

    Nu așteptă prea mult, astfel că zorii dimineții o prinseră călărind ca vântul și ca gândul, puțin mai repede decât un tren japonez, în limita dreaptă a cadranului Nord Est, unde se activă harta, Cizmele Domnitorului și Stindardul mare de luptă, astfel că în jurul ceaiului de la ora 10, Japan descălecă, pupăcindu-l pe Floricelul ei preferat.

- Floricel! Nu-mi vine să cred că ești tu! Cât timp a trecut!

- Japan! E minunat să te văd din nou! Ai rămas la fel de impunătoare ca întotdeauna.

- Și tu ai crescut, văd. Ce mai e nou? Am auzit zvonuri despre un conflict recent cu natarii.

- Da, Japan. Natarii au devenit groaznic de periculoși. Sunt cruzi și sângeroși, iar teroarea și frica s-au instalat în întreg cadranul. Am pierdut mulți oameni buni.

- Asta e îngrozitor. Și CobraBoy? Ce s-a întâmplat cu el?

- CobraBoy... sau mai bine zis, Darth Cobra. Ne-a trădat. A trecut de partea întunecată și acum este un Lord Sith. A fost un șoc pentru toți.

- Nu-mi vine să cred. CobraBoy, dintre toți... Cum s-a întâmplat asta?

- A fost sedus de puterea întunecată. A crezut că poate controla totul, dar în cele din urmă, întunericul l-a controlat pe el. Acum este unul dintre cei mai periculoși inamici ai noștri. A sustras de la natari cele 12 Stele de Topaz, iscând acest crud și nedrept război.

- Trebuie să facem ceva. Nu putem lăsa natarii sau pe Darth Cobra să răspândească teroarea. Trebuie să luptăm pentru pace și dreptate.

- Știam că te pot conta pe tine, Japan. Împreună, vom reuși să aducem lumina înapoi în cadran.

- Așa să fie, vechi prieten. Să ne pregătim pentru luptă! Uite ce ți-am adus, am luat-o la reducere pe Amazon, o sabie laser în formă de floare. Cu ea vei reuși să-l învingi pe Darth Cobra. Am o presimțire că veți deveni buni prieteni.

- Cum! Floricel se va lupta cu Lordul Întunecat? Sării Saya din pepeni, făcând pe jos numai zeamă și sâmburi.

- Da, spuse Japan, tu Saya, fiind mult mai experimentată, împreună cu cele două doamne amiral, veți ține piept natarilor, până când Floricel va izbândi.

    Doamna amiral Dana nu așlteptă al doilea îndemn și sări pe spatele Elefantului preferat, și începu să împartă ordine organizatorice batalionului de Ashi. Mimi în schimb se agita privind nervoasă în jur. Un scutier îi aduse tigaia, care o liniști și urmată de cetele de druizi, ocupară flancul drept, în timp ce scutierii se postară pe centru. Saya scutură iute șlapii murdari de pepene, îi dădu un ghiont sănătos lui Floricel, care începu să sughițe.

    Japan îi înmână sabia laser în formă de floare, iar Floricelul plecă în galopul gloabei cu pretenții de cal. Nu făcu mulți kilometrii că dădu peste Darth Cobra, care stătea nemișcat, o statuie a întunericului, cu sabia sa roșie vibrând amenințător, ca o ruptură sângerândă în noapte.

– Darth Cobra! strigă Floricel, cu vocea tăioasă. În numele celor care suferă din cauza ta, îți cer să înapoiezi Stelele de Topaz și să încetezi acest război nebun!
Cobra râse rece, un sunet care răsună amenințător printre stânci.
– Floricel, naiv ca întotdeauna. Stelele sunt ale mele prin dreptul celui puternic. Eu voi stăpâni lumea Travian, iar voi, muritorii mărunți, veți îngenunchea. Să vedem dacă sabia ta înflorată poate opri un adevărat Lord Sith.
    Cobra atacă primul, sărind spre Floricel cu o viteză uimitoare, asemeni unei adevărate cobre. Sabia sa roșie se izbi cu un zgomot asurzitor de Floarea Albastră, sabia lui FLoricel, scânteile zburând ca un foc de artificii al urii și hotărârii. Floricel se retrase cu o mișcare stângace, evitând un atac lateral, și trimise o lovitură în diagonală care aproape îl surprinse pe adversarul său.
– Ai mai învățat câte ceva de la ultima noastră întâlnire, dar nu suficient! zise Cobra, trimițând o ploaie de atacuri precise, fiecare lovitură testând apărarea lui Floricel. Exercițiile cu Saya au pus amprenta pe tehnica ta, dar tu tot un floricel ai rămas.
    Sabia albastră dansa în mâinile lui Floricel, răspunzând fiecărei mișcări brutale a sabiei roșii a lui Cobra. Praful se ridica sub pașii lor, iar fiecare impact al razelor de lumină provoca vibrații prin aer, producând mici unde de șoc. Floricel simțea fiecare mușchi tensionat, fiecare fibră a corpului său dedicată luptei.
– Tu lupți doar pentru tine, Cobra. Ești orb în fața distrugerii pe care o aduci! strigă Floricel, încercând să-l destabilizeze pe adversar.
– Distrugerea este doar începutul unui nou imperiu, Floricel! Tu lupți pentru trecut, eu creez viitorul! răspunse Cobra, intensificându-și atacurile.
    Pentru o clipă, Cobra păru să aibă avantajul, lovind cu o forță incredibilă. Floarea Albastră tremură în mâinile lui Floricel, iar acesta fu împins în spate, aproape pierzând echilibrul. Lupta părea să se echilibreze din nou, dar Cobra, furios, invocă întreaga sa putere întunecată. Într-un gest dramatic, se învârti pe loc, creând un vârtej de lumină roșie care părea să absoarbă tot aerul din jur. Floricel, însă, se așeză bine pe picioare, iar Floarea Albastră începu să strălucească mai intens, răspândind o lumină calmă, dar copleșitoare.

– Înapoiază-mi Stelele de Topaz, Cobra! Oamenii acestei lumi au nevoie de ele pentru a construi, nu pentru a distruge!
– Niciodată! Stelele îmi aparțin, iar ele sunt cheia puterii mele absolute! Cobra ridică sabia, pregătindu-se pentru lovitura finală. Cei doi adversari se ciocniră cu toată puterea. Sabia roșie a lui Cobra și Floarea Albastră a lui Floricel se întâlniră într-un impact exploziv care lumină întreaga zonă. Timpul părea să stea pe loc, iar fețele lor, contorsionate de efort, reflectau miza uriașă a luptei. Floricel, cu ultimele sale forțe, îngenunche sub apăsarea mortală. Floarea Albastră începu să își piardă din strălucire, pâlpâind din ce în ce mai slab. Floricel căzu.

    Sub cerul întunecat al câmpului de luptă, Floricel zăcea grav rănit, sabia Floarea Albastră căzută alături, lumina ei slăbind cu fiecare clipă. Darth Cobra, triumfător, stătea deasupra lui, cu sabia roșie îndreptată spre cer, râsul său malefic răsunând printre tunete și fulgere.

– Lumea Travian este a mea! Nimeni nu-mi va lua dreptul de a conduce! strigă Cobra, energia întunecată crescând în jurul său, ca un vortex al dezastrului.

    Din umbra furtunii, o siluetă apăru, strălucind cu o aură de calm și hotărâre. Era Japan, cu o sabie albă strălucitoare, care părea să absoarbă întunericul din jur, pășind în fața Darth Cobra.

– Darth Cobra, destul! Puterea întunecată te-a corupt, dar sufletul tău nu este pierdut. Azi, te voi elibera de blestemul care te-a transformat într-un monstru.

Cobra râse, dar era mai puțin sigur pe sine.

– Japan, am distrus legiuni de eroi mai puternici decât tine. Nu-mi ține mie predici despre lumină!

    Lupta dintre cei doi începu, o explozie de lumină și întuneric. Japan părea să prevadă fiecare mișcare a lui Cobra, mișcându-se cu o grație aproape supranaturală. Sabia ei albă tăia prin atacurile sălbatice ale sabiei roșii, fiecare lovitură apropiindu-se tot mai mult de inima întunecată a adversarului.

    Într-un moment crucial, Japan își îndreptă sabia spre Cobra, dar nu pentru a-l ucide, ci pentru a ținti sursa întunericului: limba sa de șarpe, simbolul blestemului care îl transformase. Cu o mișcare precisă, sabia albă reteză limba malefică, iar Cobra căzu în genunchi, zvârcolindu-se în agonie.

    Fulgerul ilumină din nou cerul, iar întunericul din ochii lui Cobra începu să se risipească. Trupul său se relaxă încet, iar masca întunecată se destrămă, lăsând în urmă chipul amabil și sincer al vechiului CobraBoy, coleg și prieten devotat.

– Ce... ce s-a întâmplat? întrebă CobraBoy, confuz.

Japan îi puse mâna pe umăr.

– Te-am eliberat de întuneric. Acum e timpul să te întorci acolo unde îți e locul, alături de noi.

    Între timp, trupul lui Floricel fusese adus acasă, la tabăra lor. Întins pe un pat de lemn acoperit cu pături de lână, era palid, aproape fără suflare. Vraci și doctori încercau toate metodele cunoscute: ierburi rare, unguente și incantații sacre. Dar nimic nu părea să funcționeze.

    Saya, însă, refuza să renunțe. Cu ochii plini de lacrimi, se așeză lângă el, mângâindu-i fruntea rece. Se aplecă și, cu o voce tremurândă, îi șopti:

– Floricel, trezește-te. Avem încă atâtea de făcut împreună.

    O lacrimă îi căzu pe obrazul său, iar ea își lipi buzele de fruntea lui într-un gest de pură afecțiune. În acel moment, Floarea Albastră, așezată lângă pat, începu să lumineze din nou. Respirația lui Floricel reveni, iar ochii săi se deschiseră încet.

– Saya... tu ești... murmură el, zâmbind slab, am crezut că nu voi mai vedea niciodată.

    Saya izbucni în râs, de ușurare și fericire.

– Normal că eu! Cine altcineva să te scoată din necazuri?

– Nici eu nu te voi părăsi niciodată, promit, voi fi acolo pentru tine, la bine și la rău.

– Să mă emoționez? zâmbi șăgalnic Saya.

    Cu CobraBoy eliberat de întuneric, Floricel recuperat și Stelele de Topaz înapoi în mâinile celor drepți, lumea Travian își găsi din nou echilibrul. Eroii își știau acum puterea: prietenia, sacrificiul și iubirea erau arme mai puternice decât orice sabie. Au învățat că prietenia adevărată este mai presus de orice orgoliu sau greșeală. Cât despre cei doi luptăreți, s-au unit și luptă pe același cont în altă lume travian.

    Primind înapoi cele 12 Stele de Topaz, natarii s-au calmat, încet lumea travian revenea la normal. Împăratul natar a luat Stelele de Topaz și le-a ascuns în centrul pământului, pentru ca nimeni să nu mai fie ispitit de frumusețea și puterea lor. 

    Saya și Floricel continuau să se antreneze. Saya a început să zâmbească mai des, Floricel se străduia să devină mai bun, supravegheat de la distanță și de Japan. Dana continuă cercetările despre dieta natarilor. Maestrul Mirea era în sfârșit mulțumit. Cneazul sErj, pentru academia de lupte pe care a înființat-o,  a primit ca recunoaștere a meritelor din partea Statului Botswana, un premiu în valoare de 1.000.000 de „moneda națională din Bortswana”. Doar Mimi se plimba supărată, ținând tigaia în mână, repetând nervoasă:
– Recrutare sau metalurgie?!?!?!