Înporcirea

  Trompetele tânguiau niște note triste, în timp ce flamura de luptă era arborată în bernă. Vântul, mirat, întorcea flamura de pe o parte pe alta, să afle cui aparține. Ostașii gărzii înaintau tăcuți, călcând apăsat prin bălți și noroi, fără să le pese de stropii care le murdărea ținuta de gală. Nu era o sărbătoare, ci o zi tristă, unul dintre camarazii lor de luptă părăsise această lume.

    Una dintre făcliile din Sala mare se stinse, cu un ultim fuior de fum. Saya se ridică, făcându-i pe toți să o urmărească, datorită clămpănitului bocancilor pe dalele vechi de piatră. Luă făclia, o cercetă, după care o aruncă în foc, înlocuind-o cu una bine îmbibată în seu de oaie. Făclia se aprinse și flacăra începu să danseze sălbatc în ritmul sfârâielii, răspândin un iz de hoit de berbec, zgândărind umbrele pe pereții încăperii. Saya își continuă bocănitul, în timp ce se îndreptă spre colțul în care ședea el de obicei. Un scaun vechi, reparat de mai multe ori, ce scotea acel scârțâit enervant care reușea de fiecare dată să provoace traiectoria exactă a unui șlap. 

    Dănuța suspină încet, în timp ce bifa pe tabel cel de-al 49-lea elefant. Era bucuroasă că Mimi fondase exact unde voia ea, adică oriunde, dar era și tristă.
    - A joit, până la urmă! Ultima silabă abia reuși să vibreze pe corzile vocale fiind bruiate de un fior ce i-a străbătut tot trupul. Oare cum va fi fără el?
    Mimi se ridică în picioare. Terminase de aprins și a șaizecinoua lumânare. Minunații ei ochișori refuzau să lăcrimeze.
    - Se va întoarce ... Da ... mereu a făcut-o.

Pe celălalt tărâm, Floricel bătea sfios la Poarta Raiului.

Sfântul Petru: (îl privește lung, consultând un registru gros) Floricel, Floricel... Aha, te-am găsit! Aici scrie că ai fost... cum să zic... hai să discutăm câteva aspecte mai neobișnuite.
Floricel: (neliniștit) Neobișnuite? Cum adică? Ce am făcut?
Sfântul Petru: Ei bine, pentru început, de ce ai furat dulceața din beciul vecinei tale când aveai 12 ani?
Floricel: (mirat) Păi, eram copil! Nici nu mai țineam minte asta. Și, oricum, era dulceață de prune, nici nu mi-a plăcut!
Sfântul Petru: (serios) Dulceață sau nu, păcatul e păcat. Plus că ai dat vina pe pisică! Iar aici mai scrie că în fiecare duminică te ascundeai sub pătură și jucai solitaire în loc să mergi la biserică.
Floricel: (se bâlbâie) Dar… dar era vreme urâtă afară!
Sfântul Petru: (ridică din sprânceană) Floricele, am văzut că nu prea ți-a păsat de vreme când mergeai la grătar. Hai să trecem la alt punct: la Revelionul din 2003, de ce ai schimbat CD-ul cu manele al gazdei cu BUG Mafia?
Floricel: (roșind) Ei, să fim serioși, Sfinte Petre! Era atmosferă de petrecere!
Sfântul Petru: Asta a dus la o ceartă monstru. Păi ce e Raiul, club de hip-hop? Și uite aici, altă chestie: în 2015 ai plantat flori în fața blocului, dar ai scris pe o plăcuță „Plantat de Floricel, blocul C, apartamentul 12”. Un pic cam narcisist, nu crezi?
Floricel: (încercând să glumească) Păi să știe lumea cine face fapte bune! Promovare, cum s-ar zice.
Sfântul Petru: Aha, și despre postul Paștelui din 2019 ce ai de zis? Ai mâncat șnițel de post cu brânză. Cum vine asta?
Floricel: (dezarmat) Eee... șnițel de post improvizat. N-a fost chiar șnițel!
Sfântul Petru: Hmm. Continuăm. Mai scrie că ai refuzat să dansezi la nunta unui văr pentru că „nu-ți plăcea muzica.”
Floricel: Păi erau manele, Sfinte Petre! Nici matale n-ai fi dansat acolo.
Sfântul Petru: Nu mă lua pe mine ca exemplu. Eu sunt sfânt! Și mai e ceva – ai mâncat ultima felie de cozonac la Crăciun fără să întrebi dacă mai vrea cineva.
Floricel: Sfinte Petre, dar nimeni nu mai voia! Toți erau sătui! Ce, trebuia să las cozonacul să se usuce?
Sfântul Petru: Aici cam ai dreptate, dar trebuie să notez asta la „decizii discutabile”. Acum, ultimul motiv: scrie aici că ai uitat să uzi florile din balconul Sayei timp de o lună, iar ficusul a suferit. Cum comentezi?
Floricel: Era iarnă, Sfinte Petre! Și sincer, ficusul oricum nu mai arăta bine…
Sfântul Petru: Floricel ia arată-mi rănile și cicatricele tale!
Floricel: păi ... nu am așa ceva ...
Sfântul Petru: Cum, tu chiar nu ai avut niciun motiv pe lumea asta ca să lupți?

    Un fulger îl zgudui pe Floricel.
    La poarta Raiului nu mai era nimeni. Doar o pată neagră pe trotuar purta amintirea celui alungat.

    Pe terasa lui îngrijită, cu ficuși înfloriți, Floricel stătea la masă, scriind ca de obicei povești haioase pentru prietenii lui.