Sala de judecată nu era una
obișnuită. Arăta mai degrabă ca un amfiteatru dintr-un vis febril, cu rânduri
de pinguini de toate culorile și mărimile, așezați disciplinat, dar zumzăind
încântați. În centrul sălii, un podium masiv găzduia prezidiul unde Judecătoarea
Saya stătea trufașă, cu un șlap amenințător sprijinit pe marginea mesei.
Dănuța, cu ochii concentrați și degetele agile, transforma fiecare cuvânt
rostit într-un tabel detaliat, în care scria chiar și comentarii inutile precum
„pinguinul din rândul doi a strănutat”.
Cneazul sErj, personajul principal
al acestui circ judiciar, stătea înghesuit pe banca acuzaților, încercând să
pară inocent, deși totul în aer spunea contrariul.
Judecătoarea Saya (trântind
ciocănelul):
– Ordine în sală! Se deschide procesul împotriva Cneazului sErj, acuzat de
atrocități comise în timpul ultimei vizite la Disneyland!
Mimi (avocatul acuzării,
ridicându-se cu un zâmbet malefic):
– Înaltă Curte Pinguinatică, doresc să subliniez că acest individ, cunoscut și
ca „Groaza Trenulețului de Mare Viteză”, a distrus ordinea și siguranța în
Disneyland. Fapte precum: răsturnarea unei cești din Caruselul Mad Hatter,
furarea bețigașelor de zahăr din vată de la copii și… să nu uităm… dansul
provocator pe scena Mickey Mouse-ului, sunt doar câteva exemple, să nu mai spun
că era beat criță și cânta manele cu Lerui Ler!
Cneazul sErj (încercând să se
apere):
– Dar, înălțimea voastră, totul a fost un accident! Am alunecat pe o vată de
zahăr, iar dansul a fost… o expresie artistică, orice bărbat are probleme cu
echilibrul, după Crăciun!
Judecătoarea Saya
(împingându-și ochelarii pe nas):
– Taci, inculpatule! Nu ești aici să filosofezi, ci să răspunzi!
Lordul Mirea (avocatul
apărării, calm ca un munte):
– Să nu exagerăm, onorată instanță. Cneazul este, într-adevăr, un spirit liber.
Dar a răsturna o ceașcă sau a mânca zahăr? Cine dintre noi nu a făcut-o?
Mimi (cu un ton ironic):
– Un spirit liber? A sărit pe roata mare și a început să o învârtă manual,
blocând jumătate din parc timp de două ore! Asta numiți libertate?
CobraBoy (preotul, intervenind
cu blândețe):
– Să nu uităm să ne păstrăm compasiunea, fraților. Cneazul este doar un om, iar
noi, asemeni acestor pinguini iubitori, ar trebui să-i dăm o șansă…
Saya (înfuriată):
– Domnule părinte, mai scutește-mă cu predicile tale! Un cuvânt în plus și ajungi pe
banca acuzaților!
Sala de judecată forfotește.
Pinguinii din public, colorați și gălăgioși, discută între ei, iar unul dintre
ei, un pinguin mic, cu un papion albastru, se ridică brusc, fluturând o
aripioară.
Pinguinul cu papion albastru
(cu voce subțire):
– Înaltă Curte, am ceva de adăugat! Cneazul sErj s-a băgat în fața mea la rând pentru vată de zahăr. Era singura mea bucurie din ziua aceea, căci în rest numai belele am avut!
Judecătoarea Saya (aprobator):
– Pinguinule, continuă. Cum s-a întâmplat exact?
Pinguinul (tremurând, dar
curajos):
– Stăteam ca tot pinguinul la rând, civilizat și plin de poftă, când acest om malefic a venit alergând, m-a îmbrâncit, spunând că a dat NPC și cumpără vată cu gold. Mi-a
luat vata de zahăr pregătită de vânzător special pentru mine, cu zahăr albastru și a fugit râzând! Când am încercat să-l prind,
s-a ascuns după mascotele lui Donald Duck. Încă mai am trauma!
Mimi (prinzând ocazia, se
ridică energic):
– Onorată instanță, acest incident demonstrează că avem de-a face cu un hoț
lipsit de scrupule! Cneazul nu doar că a comis o infracțiune, dar a și
traumatizat un pinguin inocent!
Cneazul sErj (revoltat,
încercând să răspundă):
– Eu?! Traumatizat? Era doar o vată de zahăr! Și nici măcar nu era albastră, era…
roz!
Judecătoarea Saya (bătând din
palme, iritată):
– Silențio! Ai fost prins cu mâna în zahăr, Cneazule. Vata roz sau portocalie, fapta
rămâne!
CobraBoy (intervenind,
încercând să calmeze spiritele):
– Fraților, iertarea este o virtute. Gândiți-vă la câte fapte bune ar putea
face Cneazul dacă îi acordăm o șansă să se reabiliteze! Poate chiar să doneze
vată de zahăr pentru toți pinguinii!
Judecătoarea Saya (îl fulgeră
cu privirea):
– Popo, dacă mai spui un cuvânt, te declar complice și îți dau o condamnare
directă la spălat podeaua tribunalului.
Reacția publicului:
Un pinguin mare, cu un fes roșu, începe să aplaude frenetic, iar ceilalți îl
urmează, făcând valuri și strigând:
– Vrem dreptate! Jos cu hoții de vată de zahăr!
Lordul Mirea (calm, cu o
privire de oțel):
– Onorată Curte, consider că exagerează. În fond, ce este o vată de zahăr în
economia unui parc precum Disneyland? Nimic mai mult decât o vată de zahăr.
Propun ca Cneazul să fie iertat și să ofere despăgubiri simbolice: două vate de
zahăr și un abonament la carusel.
Mimi (batjocoritoare):
– Simbolice? Propun să adăugăm o condiție: să se dea în carusel până i se face
rău. Poate așa învață să respecte vata altora!
Judecătoarea Saya (își pune
șlapul pe masă, amenințător):
– Destul! CobraBoy, Mirea, Mimi, tăceți toți! Aici eu dau sentința!
Floricel (pregătind un colț al
sălii cu instrumentele de tortură):
– Totul e gata! Avem ventuze, pămătuf de bărbierit, carioci cu sclipici și…
arma mea secretă: un ursuleț de pluș cu botul uzat. Pedepsele sunt gata să
înceapă!
Judecătoarea Saya:
– Perfect! Să trecem la pedeapsă!
Scenă: Cneazul sErj este
legat de un scaun, iar Floricel începe „tortura”. Îl gâdilă cu pămătuful pe
gât, îi aplică ventuze pe obraji și îl colorează cu carioci sclipicioase,
desenându-i mustăți și sprâncene dubioase.
Mimi (ironică, adresându-se
Sayei):
– Ai vrut justiție, dar asta pare o zi la grădiniță.
Saya (înverșunată):
– Ai dreptate. Floricel! Ești prea blând. Șlapul și tigaia să intre în acțiune!
Floricel:
– Hei, eu doar fac ce mi s-a spus!
Saya și Mimi, înarmate cu
șlapul și tigaia, se năpustesc asupra lui Floricel, care începe să fugă
disperat printre rândurile pinguinilor. Publicul e în extaz, făcând valuri ca
la un meci de fotbal. Pinguinii scandează:
– Șlap! Tigaie! Șlap! Tigaie!
Cneazul sErj (prinzând curaj în
haos):
– Îmi revendic oazele Sayei și vreau dobândă pentru pagube morale!
Saya (oprindu-se brusc,
fulgerându-l cu privirea):
– Ce-ai spus?! Oazele MELE?!
Mimi (ridicând tigaia):
– Șlapul tău, Saya. Permite-mi să deschid calea!
Șlapul și tigaia zboară simultan,
lovindu-l pe Cneazul sErj cu precizie chirurgicală. Aplauzele și valurile
publicului ating apogeul. Cneazul, cu sprâncenele sclipicioase și o grimasă
comică, își acceptă soarta. Cu siguranță va avea nevoie de multe vizite la
dentist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu