Febră, dragoste și elefanți

Saya și CobraBoy, zăceau în pat, roșii ca racii și cu un termometru improvizat dintr-un bețișor de soc. Aveau febră, iar CobraBoy, cu glas tremurând, șoptea:

– Saya... îți dai seama, dacă românii ar fi uniți și nu ar ține cont de câteva resurse și ar trimite push ca la carte am fi Top 1!

Saya, stinsă, dar cu spiritul neclintit, replică:

– Nu mai dramatiza, CobraBoy! o mare parte din români au și capul și buzunarele goale. Să-i vezi pe englezoi ... nu vrei să ți-i descriu. Dar dacă nu bei tot ceaiul ăla din frunze de brusture, te leg de grindă!

CobraBoy, chiar dacă abia își mai suflă nasul, pare plin de energie mentală. Saya, însă, cu o durere de cap cumplită, abia mai poate să-l asculte.

CobraBoy (entuziasmat, cu o batistă în mână):

– Saya, ai observat vreodată cum economia globală funcționează ca un ecosistem? Adică, gândindu-mă acum, recesiunea e ca o răceală planetară. Un dezechilibru care ne afectează pe toți!

Saya (gemând, cu voce slabă):

– CobraBoy, te rog... nu acum... simt că planeta se învârte și fără teoria ta...

CobraBoy (neabătut, ignorând-o):

– Dar stai să vezi! Am citit undeva că e similar și cu fizica cuantică. Cum economia depinde de factori probabilistici, așa cum particulele depind de observatori. Deci, practic, bursa e ca un experiment! E falimentară și prosperă în același timp, până verifici!

Saya (își pune mâna la frunte, gemând):

– CobraBoy, dacă mai spui „experiment”, jur că mă transform într-o particulă instabilă și îți explodez în față...

CobraBoy (mai entuziast ca niciodată):

– O, dar ascultă! Apropo de sociologie, mi-am amintit ceva: ai observat că oamenii, când sunt răciți, se comportă diferit? Unii devin milogi, cer atenție, iar alții, ca mine, găsesc energie intelectuală. Noi suntem un microcosmos, Saya!

Saya (oftând, cu voce stinsă):

– Microcosmos sau nu, dacă nu te oprești, îți dau cu ceainicul ăsta în cap. Ai idee ce înseamnă să ai o durere de cap și să fii obligat să asculți fizică cuantică?!

CobraBoy (zâmbind larg, încrezător):

– Dar, draga mea, asta e esența vieții! Contradicțiile! Tu suferi, eu filozofez, și împreună ne completăm perfect! E ca Yin și Yang!

Saya (ridicându-se brusc, dar amețită):

– Yin și Yang? CobraBoy, Yin-ul meu cere liniște, iar Yang-ul tău are nevoie de un buton de mute!

CobraBoy (întorcând discuția în favoarea lui):

– Asta e fantastic, Saya! Tocmai ce-ai ilustrat un principiu sociologic important: conflictul ca motor al progresului! Vezi, chiar și tu contribui la dialog!

Saya (cu voce joasă, dar tăioasă):

– CobraBoy, ascultă-mă bine... ultimul motor al progresului pe care îl accept e un somn liniștit. Așa că, dacă vrei să trăiești să filozofezi și mâine, închide gura. Acum.

CobraBoy (încercând să fie conciliant, dar tot vorbăreț):

– Bine, bine, mă liniștesc. Dar ultima întrebare, promit: tu crezi că, dacă nu ar exista răceli, am înțelege mai bine mecanismele empatice ale societății?

Saya, proiectând un șlap spre el:

– Empatia mea pentru tine e într-o gaură neagră, CobraBoy! Dormi!

    CobraBoy, reușind să se ferească:

– Gaură neagră, zici? Fizică cuantică din nou! Asta confirmă teoria mea...

    Saya (prăbușindu-se înapoi pe rogojină, șoptind):

– Universule, salvează-mă...

    CobraBoy începe să tușească zgomotos, iar Saya închide ochii, sperând că liniștea va veni odată cu somnul. Dar cu CobraBoy în cameră, liniștea e un vis îndepărtat.

    Mai târziu, în altă cameră mică, decorată cu perdele de dantelă și o lampă ce aruncă o lumină difuză. Mimi stă pe canapea, răsfoind absent o revistă, iar Floricel, costumat în cuc se foșnește pe lângă ea, încercând să-i atragă atenția.

    Floricel (cu vocea melancolică, dar plină de speranță):

– Mimi... îngerașul meu cu părul ca fânul proaspăt cosit, de ce nu-mi dai un zâmbet? Știi că fără el sufletul meu e pustiu ca un frigider de burlac!

    Mimi (ridică privirea peste marginea revistei, plictisită):

– Floricele, dragul meu, sunt obosită. Azi am avut o zi grea... iar costumația ta nu mă inspira să te bag în seamă acum.

    Floricel (se așază lângă ea, plin de entuziasm):

– O, dar asta înseamnă că e momentul perfect să te relaxezi cu mine! Uite, am pregătit un playlist romantic: cântece de jale cântate de badea Ion la caval. Ce poate fi mai frumos?

    Mimi (își dă ochii peste cap, dar începe să zâmbească pe ascuns):

– Badea Ion, zici? Exact ce-mi lipsea. Nimic nu spune "romantism" ca un caval în surdină...

    Floricel (încercând să fie galant):

– Fii sinceră, Mimi. Cine altcineva te-ar iubi așa cum te iubesc eu? Uite, am scris și o poezie pentru tine:

„Oh, Mimi, luceafăr sublim al serii,

În suflet îmi arzi ca becul din tavan,

Când râzi, parcă-nfloresc toți merii,

Și simt cum devin marmeladă-n borcan”

    Mimi (începe să râdă cu poftă):

– Vai, Floricele! Dacă asta era menită să mă seducă, aproape ai reușit! Dar... becul din tavan? Serios?

    Floricel (mândru):

– Am încercat să fiu autentic, Mimi. Și becurile luminează viața oamenilor, nu? Ca și tine pe a mea.

    Mimi (îl împinge ușor, chicotind):

– Of, hai că ești comic! Dar încă nu m-ai convins...

    Floricel (schimbând strategia):

– Dacă romantismul nu te dă gata, ce zici de dans? Măcar o sârbă moldovenească mică prin cameră? Uite, sunt expert la pașii de improvizație!

    Mimi (își pune mâna la frunte, prefăcându-se exasperată):

– Nu pot să cred... Dans, poezii, caval... Floricele, ești un spectacol în sine!

    Floricel (răspunde cu un zâmbet ștrengăresc):

– Știu! De aceea merit să fiu premiat cu un pupic. Doar unul mic, ca o gustare!

    Mimi (se apropie de el, râzând):

– Hai, să-ți dau premiul ăsta, dar doar ca să nu mai tragi de mine!

    Floricel (cu un aer triumfător):

– Victorie! Dragostea a învins din nou!

Mimi (în timp ce îl pupăcește pe obraz, șoptindu-i):

– Da, dar dacă mai îndrăznești să compari romantismul meu cu becurile din tavan, îți fac cunoștință cu tigaia!

    Floricel (cu ochii sclipind):

– Pentru tine, Mimi, accept orice pedeapsă. Dar doar după ce mai primesc un pupicel! 

    Mimi îl luă pe Floricel în brațe, pupându-l tandru pe frunte.

    Deodată, Floricel îți luă burta în brațe. Ceva nasol se petrecea în ea.

– Mimi, stai, nu pot! Cred că am mâncat prea multă salata beouf aseară! Ai idee ce înseamnă să încerci să fii romantic când ai o... revoluție în stomac?

    Mimi, însă, nu ceda:

– Lasă scuzele! Am încins deja atmosfera! Floricele, dragule, e momentul să ieșim din rutină! Hai să facem... hai să facem 69!

    Floricel, cu un oftat adânc, murmura:

– 69?! Eu abia pot să țin o postură decentă, darămite să mă răsucesc pe toate părțile!

    

    Dana, împletind ciorăpei, fulare și căciulițe de lână pentru cei 61 de elefanți, rost sec:

– No!

    Deschise televizorul să vadă știrile și ce să vezi?

- Bună ziua stimați telespectatori, vă prezint cele mai importante știri ale zilei. Gazeta de Dimineață a publicat o știre interesantă:

„Dana și cei 61 de elefanți: O poveste despre ambiție, determinare și... educație pachidermică”

Într-o mică comunitate din inima Travianului, Dana, o femeie cu o voință de fier și o afinitate neobișnuită pentru elefanți, a reușit să adune 61 de exemplare din întreaga lume travian. Elefanții, botezați cu nume precum Dumboșică, Trompiță și Academicus, trăiesc acum într-un complex pe care Dana îl numește „Universitatea Pachidermică a Rogojinei”.

„Elefanții nu sunt doar animale, ci ființe complexe, cu nevoi educaționale și emoționale. Vreau să le ofer o viață completă – hrană sănătoasă, educație corectă și chiar... viață sexuală decentă!”, a declarat Dana într-un interviu.

Pe alt canal, la „Știrile de la Ora 5”:

    „Fermă sau campus universitar? Povestea Danei și a elefanților săi”

    Nu e ușor să gestionezi 61 de elefanți, mai ales când fiecare consumă în medie 150 kg de hrană pe zi. Dana a organizat o echipă de voluntari, formată din egipteni și daci, specialiști în nutriția animalelor exotice, pentru a asigura un regim alimentar echilibrat.

    „Hrana lor e variată: fructe, legume, dar și furaje speciale. În fiecare dimineață, le citesc povești de pe blogul lui Floricel, pentru că elefanții au nevoie de stimulare mentală”, spune Dana.

Întrebată despre planul controversat de a le asigura elefanților condiții pentru o viață sexuală normală, Dana a răspuns:

„Să fim sinceri, și elefanții au dorințe! Am creat spații speciale, discrete, unde ei pot socializa și forma relații. Dragostea pachidermică nu trebuie subestimată!”

        Dana apăsa alt buton al telecomenzii:

Animal Planet – emisiunea „Elefantul Modern”

        Un exemplu de bună practică: Dana și revoluția în educația elefanților:

O bine cunoscută personalitate, doamna Dana a inițiat un program pilot de educație pentru elefanți, în care aceștia învață să rezolve puzzle-uri, să cânte la nai și să deseneze cu trompetuțele. „În curând, vor învăța să scrie scrisori!”, promite Dana.

Pe lângă educație, proiectul Danei include și un program de consiliere pentru relații între elefanți. „E important ca elefanții să se simtă iubiți și înțeleși. Avem chiar și un terapeut pachidermic!”

Pe AgroTv, burtiera prezenta știrea: „Dana, binefăcătoarea elefanților sau visătoare incurabilă?”

Nu toată lumea vede proiectul Danei ca pe o reușită. Unii localnici sunt sceptici, mai ales din cauza zgomotului făcut de elefanți. „Auzi cum se trompetează toată noaptea! Și ce să mai zic de mizerie?!” spune nea Ion, un localnic.

Dana, însă, nu se lasă descurajată. „Sunt conștientă că nu e ușor să schimb mentalități. Dar vreau să dovedesc că și în cadranul nostru putem crea un model de conviețuire armonioasă cu elefanții.”

Dana închise televizorul, și reluă împletitul. Între timp, unul dintre idioții care nu suportă elefanții, i-a șutit primul sat. Dana se consolă, zicând în sinea ei: „No!”

Afară, Moș Natar (Omologul travianistic al lui Moș Crăciun) privea șugubăț pe geam, încercând să înțeleagă ce se întâmplă. Avea o sticlă de rachiu în mână și zâmbea perfid. Tot holbându-se, nu o observă pe Mimi, sedusă și abandonată de păcătosul de Floricel, care pregătea celebra lovitură de rever cu tigaia. Zbang!!!! Moș Natar zbură direct în sania trasă de pupeze polare și dispăru. Floricel gemea în baie. Saya gemea în pat. CobraBoy adormise, la fel și Dana, ațipise împletind. Doar Mimi, supărată, ținând încă tigaia în mână, repeta nervoasă:

- Recrutare sau metalurgie!