În plai de poveste, sub dealu’ cu fagi,
Trăiește Dănuța, cu tot cu-ai ei dragi.
Ea ține-n ogradă, nu vaci, nu viței,
Ci trei elefanți, cât tancu de grei!
„No, tulai, Dănuțo, da cum îi hrănești,
Ce hrană mănâncă și unde-o găsești?
„Le dau fân uscat, ce l-am strâns de pe luncă,
Și câte-un cozonac, taman să le-ajungă.”
Și râde tot neamul de astă minune,
Dar Dana zâmbește sfios și le spune!
„Ai mei Elefanții, să trecem de glume,
Îs sufletu’ meu, că îs mari cât o lume!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu