Ajun eroic de Crăciun

În noaptea aceea sfântă, Betleemul dormea sub cerul înstelat. O lumină mai puternică decât orice stea strălucea deasupra staulului unde Pruncul se odihnea în brațele Maicii Sale. Îngerii cântau melodii divine, iar păstorii și magii, adunați în jur, priveau în extaz minunea divină.

Saya, Mimi, Dana și Floricel, se aflau și ei printre cei care veniseră să se închine Pruncului. Cu inimi pline de bucurie, fiecare își adusese câte un mic dar, dar noaptea avea să le pună la încercare curajul.

Pe când liniștea cuprindea Betleemul, un sunet amenințător de tropote se auzi în depărtare. Era armata natarilor, războinici fioroși, care voiau să răpească Pruncul pentru a împiedica împlinirea profeției divine. Sub lumina stelei, se zăreau elefanți uriași, conducând atacul. Era o grozăvie, imaginați-vă iepuri și șobolani de mărimea unui om, cu dinți și ghiare ascuțite, arici uriași cu aripi, care aruncau țepi veninoși, lei, elefanți, giganți, cyborgi, dihori care aruncau smocuri de plasmă solară. Oare venise sfârșitul lumii?

Îngerii, care nu mai avuseseră de-a face cu asemenea situații, s-au mobilizat rapid. Nu făceau parte din unitățile militare de elită ale cerului, dar ca orice ființă superioară, nu erau chiar lipsiți de forță sau cunoștințe despre luptă, E adevărat că nu mai luptaseră de la izgonirea lui Lucifer, dar țineau minte cum se ține o sabie angelică și ce pot face cu ele. 

- Trebuie să apărăm staulul! strigă Saya, luându-l pe Floricel de mână. Îngerii sunt buni la cântat, dar noi trebuie să luptăm!

Elefanții uriași păreau de neoprit. Dana strigă:

- Nu putem să le facem rău! Elefanții sunt feblețea mea, eu nu pot să le fac rău, spuse ea doborând un ditamai urs polar, cu blana roșie de propriul sânge, cu ochii lărgiți de mirare, mai mult uimit de forța Danei, decât de frica morții iminente.

Grupul de îngeri formară un cerc viu în jurul staului. Vai și amar de cine cuteza să se apropie. În staul, păstorii au scos pietrele și cărămizile din vatra focului și aruncau cu ele în inamici. Cei tre magi încercau să țină măgarul, care speriat urla din toți răruncii și voia să fugă. Boul s-a așezat cu coarnele către intrare, având în spatele lui pe Iosif, Maria și Pruncul Sfânt. Câțiva mielușei s-au îngrămădit în jurul Pruncului, încălzindu-l cu blănițele lor.

Saya și Floricel, spate în spate, toceau armele izbind cu sete în inamici. De la distanță păreau că joacă tenis de câmp, doar că nu aveau rachete în mâini ci ditamai săbiile, iar mingile proiectate erau capete de inamici zburând peste fileul format din stârvurile natare.

Într-un moment de inspirație, Dana simți că ceva din ea se trezește. Cu o mișcare elegantă, ridică mâna și strigă:

- Elefanți, mă urmăriți? Nu e cazul de un „au revoir!”. Din clipa asta vă veți aminti cine sunt eu și cine sunteți voi!

Elefanții și-au ridicat trompele slobozind un zgomot teribil și se întoarseră împotriva natarilor, baricadând drumul spre staul. Dana, în fruntea lor le explica natarilor definiția morții.

Îngerii, inspirați de curajul prietenilor noștri, intrară și ei în luptă. Unul dintre ei, pe nume Sonyel, a primit o cărămidă în cap, aruncată greșit de unul dintre păstorii din interior. Rezultatul? Primul cucui din istoria îngerilor. 

- Așa se simte durerea fizică? se miră el, dar, cu o hotărâre nemaivăzută, ridică sabia sa de lumină și apăra staulul cu o energie nouă.

Mimi, în mijlocul haosului, reuși să își păstreze eleganța, ridicând moralul tuturor. Dar în timpul unei sărituri spectaculoase peste un uriaș arici cu aripile tăiate și ditamai sulița în ochiul drept, își pierdu unul dintre tocurile de la săndăluțe.

- Wăăăi, săndăluța mea!” exclamă ea, dar nu se opri. 

În cele din urmă, natarilor le-a fost ruinat planul. Elefanții, acum aliați loiali, îi goniră din Betleem, iar steaua strălucea mai tare ca oricând.

Pruncul surâse către cei patru eroi și îngerii adunați. Maria și Iosif le mulțumiră cu blândețe, iar toată lumea se simțea mai unită decât oricând.