2222

  Soarele abia se ridicase peste Nil, iar palatul de alabastru al faraonului Ptolemeu al V-lea sclipea sub razele dimineții. În aer plutea parfumul fin al uleiurilor de lotus și al tămâii arse, semne ale ritualurilor matinale. Într-un colț al curții interioare, fântânile din marmură cântau cu susur lin, iar păunii, treziți odată cu zorii, își desfășurau penele multicolore, plimbându-se agale pe dalele de piatră.

În apartamentele regale, Ptolemeu al V-lea își începuse deja ziua. Se trezise cu gândul la stele, așa cum o făcea adesea. Îmbrăcat într-o tunică ușoară din in alb, împodobită cu fire de aur, faraonul pășea spre terasa sa privată, unde scribul său de încredere îl aștepta deja cu tăblițele cerate și hărțile cerești.

— Noaptea a fost clară, spuse faraonul, privind spre cerul care încă mai păstra urmele stelelor palide. Cum s-a mișcat Jupiter în raport cu Saturn?

Scribul, un bărbat în vârstă cu fața brăzdată de ani de înțelepciune, își plecă ușor capul înainte de a răspunde:

— Marele Jupiter a înaintat spre vest, în timp ce Saturn pare să întârzie. Poate că Zeii vor să ne arate ceva, Mărite Faraon.

Ptolemeu își mângâie bărbia netedă, gânditor. Fascinația sa pentru ceruri nu era doar o simplă curiozitate, ci o convingere că mișcarea stelelor influența soarta Egiptului și poate chiar a lumii. De îndată ce termină discuția cu scribul, doi servitori intrară cu tava împodobită cu fructe proaspete, miere și pâine caldă. O pisică cu blana lucioasă și ochii de chihlimbar se apropie curioasă de picioarele faraonului, torcând ușor. În mod ciudat, se culcă pe spate, privindu-l pe faraon invers, cu capul în jos. În acest timp, soția sa, regina Cleopatra, păși lin alături de el, purtând un văl subțire brodat cu simbolurile zeiței Isis.

— Din nou te gândești la stele? întrebă ea, zâmbind.

— Întotdeauna. Ele ne veghează și ne îndrumă. Poate că într-o zi vom înțelege cu adevărat limbajul lor, răspunse faraonul, luând preocupat o rodie din tavă.

Curtenii începură să sosească pe rând, purtând vești despre politică, comerț și treburile regatului. Dar, pentru Ptolemeu, nimic nu avea să tulbure pacea acestei dimineți. Cel puțin, nu până când noaptea nu avea să își arunce din nou voalul plin de taine peste Egipt. Era al doilea an al domniei faraonului, un an dificil și plin de provocări. Asemenea predecesorilor săi a asimilat cunoștințele vremii, dar spre deosebire de ei, în mod deosebit a amănunțit studiile despre stele și planete, cum o făcuse Faraonul Thutmosis III, dar spre deosebire de el, inima lui a fost cuprinsă mai degrabă de o sete de cunoaștere nu de expansiune. A înțeles că adevărata posesie nu este despre pământ și apă ci despre cunoaștere.

Faraonul continua să se plimbe îngândurat pe coridoarele palatului. De ce să întârzie Saturn? Așa ceva nu s-a întâmplat de ... 1000 de ani. Poruncile fură date în viteză, carul de luptă gonea pe străzile capitalei. Intrând în templu, faraonul găsi preoții care priveau cu frică și fascinație către cerurile pline de semne misterioase. Pe măsură ce planetele se aliniau într-un dans cosmic precis, un portal străvechi în mijlocul deșertului se deschidea treptat. Veștile sosiră imediat. Preoții templelor, îmbrăcați în robe ceremoniale, cântau incantații sacre în speranța de a proteja regatul de influențele malefice.

Zorii zilei evenimentului aduceau cu ei o lumină bizară, de o strălucire nefirească, care părea să pătrundă până în adâncul sufletului. Oamenii simțeau un amestec de neliniște și anticipare, de parcă întreaga lume stătea pe marginea unui abis necunoscut.

În acea zi fatidică, o echipă de cercetători curajoși condusă de marele savant Herophilos s-a aventurat spre portalul deschis, hotărâți să dezvăluie misterul acestui fenomen. Pe măsură ce se apropiau, simțeau cum aerul devenea tot mai dens și greu, iar umbra unor creaturi stranii se contura în jurul lor.

Dintr-o dată, cu un răget asurzitor, o formă nedefinită care întruchipa Rău Pur s-a eliberat din portal, alimentată de energiile aliniamentului planetar. Acesta era Apophis, spiritul distrugerii și al haosului, încarnat sub forma unui șarpe uriaș de lumină întunecată.

Herophilos și oamenii săi s-au văzut nevoiți să lupte împotriva acestei manifestări terifiante, folosind cunoștințele lor despre magie și știință. Într-o luptă epică pe viață și pe moarte, au reușit să închidă portalul și să închidă spiritul Apophis înapoi în lumea sa.

Cu toate acestea, prețul plătit a fost mare. Mulți au pierit în acea noapte, iar regatul a fost zguduit de devastările produse de răul eliberat. Cu toate acestea, tinerul faraon Ptolemeu al V-lea a promis să păstreze învățăturile acestei experiențe și să vegheze asupra regatului său cu o vigilență sporită.

Trecură 1000 de ani. Într-o mică așezare de-a lungul râului Maas, locuitorii trăiau o viață simplă, dar marcată de superstiții și credințe religioase. Așezarea, numită Maasheim, era cunoscută pentru frumoasele sale peisaje și câmpiile întinse cultivate cu grâu și orz. Biserica locală, aflată în centrul comunității, era condusă de preotul Gerhard, un om evlavios și respectat.

De reținut, în acea epocă, astrologia și observațiile astronomice începeau să capete importanță. În Maasheim, un om de știință numit Willem van der Zandt era recunoscut pentru cunoștințele sale avansate în astronomie. Willem era fascinat de cer și petrecea nopți întregi observând mișcările stelelor și planetelor.

Într-o noapte de toamnă, Willem a observat o alinierare rară a planetelor, ceva ce nu mai fusese văzut de generații. Cu inima plină de emoție și teamă, citea însemnările secrete rămase de la Faraonul Ptolemeu al V-lea și descoperi cu maximă îngrijorare aceleași date, aceleași semnalmente ale acelei zi de croază pentru umanitate, iar calculele făcute și refăcute prin toate metodele cunoscute, indicau cu ecactitate locul, ziua și ora evenimentului astral. El a încercat să împărtășească descoperirea sa cu preotul Gerhard, dar acesta, sceptic și preocupat de bunăstarea spirituală a comunității, a respins ideea.

Pe măsură ce alinierarea planetară se apropia, evenimente stranii au început să se petreacă în Maasheim. O ceață densă a început să coboare din ce în ce mai des, iar animalele păreau agitate și neliniștite. Oamenii șopteau între ei despre semnele apocalipsei și cereau ajutorul bisericii. 

În noaptea premergătoare alinierii neobișnuite a planetelor, Willem, împreună cu garda orășelului și câțiva curajoși din sat s-au adunat pe un deal în afara așezării, unde puteau vedea cerul în toată splendoarea sa. Deodată, un fulger orbitor a lovit pământul, deschizând un portal strălucitor. Din portal a început să emane o formă întunecată și sinistră – spiritul malefic al unei vechi zeități nordice, care fusese închis de mii de ani.

Preotul Gerhard și Willem, deși având viziuni diferite asupra lumii, au realizat că doar împreună puteau înfrunta răul. Gerhard a invocat puterea sacră a crucii, iar Willem a folosit cunoștințele sale despre stele și constelații pentru a închide portalul. Nimic nu părea să funționeze, iar Răul creștea în intensitate, provocând moarte și distrugere. 

Ceea ce locuitorii din Maasheim nu știau era că, în pădurile din apropiere, trăia un grup secret de preoți druizi. Acești druizi păstrau tradițiile și cunoștințele străvechi despre magie și natură. În acea noapte fatidică, ei au simțit perturbația cosmică și au pornit spre portal, înarmați cu pietre magice și cunoștințele sacre transmise din generație în generație.

Ajungând la portal au început să așeze pietrele magice în cercuri concentrice în jurul deschiderii strălucitoare. În timp ce preotul Gerhard invoca puterea sacră a crucii, iar Willem utiliza cunoștințele sale despre stele și constelații, druizii recitau incantații străvechi pentru a canaliza energiile pământului și ale cerului. Pe cer au apărut doi dragoni uriași, care au început să scuipe valuri de foc pur asupra spiritului malefic.

Puterea combinată a științei, religiei și magiei druizilor a creat o barieră de lumină purificatoare în jurul portalului. Spiritul malefic, încarnat sub forma unei umbre întunecate, a fost atras înapoi în adâncurile portalului, care a început să se închidă treptat.

Cu mari dificultăți și sacrificii, locuitorii din Maasheim, ajutați de preoții druizi, au reușit să închidă poarta și să alunge spiritul malefic. Satul a fost salvat, iar oamenii nu au uitat niciodată acea noapte de teroare și curaj. Preotul Gerhard a aruncat ochelarii de cal, învăând să fie deschis la minte și să accepte că lumea și viața nu sunt tocmai cum sunt scrise de oameni, iar creierul uman nu putea să știe și să înțeleagă un univers infinit.

Au mai trecut 1000 de ani. În urmă cu doar două seri, pe cer a apărut o Lună Nouă în zodia Peștilor, marcând începutul unui nou ciclu lunar. Planeta Mercur se pregătește de o elongare estică, ceea ce înseamnă că va apare la cea mai mare distanță de Soare pe cerul de seară. Aceste date le citea Dana într-unul dintre multele ei tabele. Totuși ceva dădea cu virgulă, Saturn parcă trăgea de timp, nu se afla unde trebuia să fie. Observase că de dimineață Favi se comporta ciudat, se uita la ea peste cap de pe scări. Nu cumva ... vechea profeție ... 

- Bag piua in capul tau! Unde e? Pff, la management, nu, la recrutare nu, .... mitologie SF aici ar trebui să fie. Zeități, nu, mari bătălii nu, legende ... A, B, C .... P, Ptolemeu V, gata, aici.

Dana citi pe nerăsuflate. Datele coincideau. Verifică din nou calculatorul și introduse datele, căutând similitudini. Calculatorul torcea mai tare ca Favi, care schimbase treapta, dar tot o privea pe Dana peste cap. - Oare nu o amețească așa? gândi Dana. Se ridică de la birou și în drum spre bucătărie o luă pe Favi în brațe, dezmierdând-o. Se apucă să frece un ness în timp ce mintea ei imagina scenarii peste scenarii. Umplu ceașca cu lichidul aromat, timp în care mintea ei descoperi că nu mai are unde pune zahăr, așa că privind zaharnița, răsturnă cafeau în zaharniță, făcându-i plinul până la buză. Astfel dotată, se întoares la calculator: „Progress 79% Time remaining 00:02:03” Sorbi cu poftă din zaharniță, pregătind un tabel proaspăt liniat și bine structurat. Finish.

Pe ecran datele curgeau, imagini, documente, referințe despre anul 1025 și cataclismul din Țările de Jos. Citi din nou toate datele, le trecu în tabel și le compară. Data presupusei Apocalipse trecuse, în seara precedentă se împliniseră 2222 de ani de la Ptolemeu și nu se întâmplase nimic. Dar Favi? De ce se uita pe dos la ea? De fapt acum nu se mai uita la ea, ci la televizor, unde era prezentată discuția dintre Trump și Zelenski.

Nu se știe dacă din cauza zaharniței sau a afecțiunii față de pisică, Dana se aplecă lateral pe scaun și încercă să privească televizorul cu capul în jos, asemenea pisicii și atunci observă. Un fior rece îi străbătu corpul. Alergă la butonul roșu, înlătură prtecția, scană retina și îl apasă. Ce văzuse Dana?

Alarma urla de zor.

Răul intrase în lume ...