Flamura

  Soarele dogoritor al amiezii scălda în aur vastitatea nesfârșită a stepei africane. Iarba înaltă, uscată de căldură, se unduia în bătaia vântului, iar ici și colo, acacia își întindea ramurile răsfirate, oferind puțină umbră războinicilor adunați. Grupuri de antilope se zăreau la orizont, iar un vultur survola cerul, căutând prada ascunsă printre tufișurile rare. În mijlocul acestui peisaj, tabăra luptătorilor era bine organizată: corturile erau așezate în cerc, iar în mijloc, un trunchi de baobab căzut servea drept masă de consiliu. Misiunea lor nu era una de război, ci de pregătire – exercițiile tactice care urmau să îi transforme într-o forță de neoprit.

În mijlocul adunării, câteva schițe de steaguri erau împrăștiate, iar membrii grupului dezbăteau aprins.

Dana: Trebuie să avem un steag care să inspire respect și curaj! Fără un simbol puternic, nu vom fi suficient motivați

Mimi (râzând): Dar trebuie să fie și frumos! Dacă e doar fioros, ne temem și noi de el, nu doar dușmanii!

Saya: Culoarea e foarte importantă. Roșu pentru curaj, albastru pentru loialitate, auriu pentru onoare! Să nu fie prea întunecat, că vrem să ne vedem de departe, nu să ne confundăm cu orizontul nesfârșit al stepei!

Floricel: Dar de ce să fie doar culori serioase? Dacă punem și verde, simbolizăm viața și renașterea. Să arătăm că nu suntem doar războinici, ci și protectori!

Lordul Mirea (mângâindu-și barba): Un steag trebuie să fie simplu, dar memorabil. Dacă îl facem prea colorat, pare o pătură de picnic, nu un simbol al puterii noastre!

Andrei: Și ce punem pe el? Un dragon? O sabie? Un soare răsărind? Asta nu-mi place la voi, nu tu o înjuratură, nu tu 1 „leave the chat”, ceva, sunteți prea pașnici mă, ne mănâncă aștia, degeaba avem steag și 15 alianțe. 

Mircea: Mă poate ajuta cineva să curăț Oază liberă (49|−97)???!

    Se lăsă o clipă de liniște, în timp ce fiecare își imagina cum ar arăta steagul lor. Apoi, Saya ridică din sprâncene:

Saya: Dar cât de mare îl facem? Prea mic, nu se vede. Prea mare, o să-l tragă vântul și o pice Floricel cu el în mână!

Dana: Să fie destul de mare cât să se vadă din depărtare, dar să poată fi purtat cu mândrie în luptă.

Saya: I-auzi mândrule, ai scăpat, tu nu mai lupți, trebuie doar să o ții ridicată.

Lordul Mirea: Sper că te referi la flamură ...

Floricel: Yes Boss, doar flamura pot să o mai ridic.

Mimi (zâmbind): Deci avem nevoie de un steag care să fie puternic, frumos, simplu, dar plin de semnificație. Vă dați seama că vrem cam totul?

Lordul Mirea: Și totuși, acesta e rostul unui steag! Nu e doar o bucată de pânză, ci sufletul grupului nostru. Fără el, suntem doar oameni separați. Cu el, suntem o singură forță!

Mircea: Pentru mine steagul e ultima problemă, colaborarea contează.

Floricel: Corect. Uite eu nu comentez la culori, la forme, chiar dacă va trebui să-mi schimb ciorapii, să mă asortez.

Mimi: Să asortezi? Dar tu ai doar o pereche și o porți de 3 ani!

Floricel: Greșit, eu știu ce e aia colaborare. Saya, m-ai ții minte când îți căutai dresurile plasă? În virtutea colaborării îi purtam eu în acea zi.

    Saya nu răspunse, în schimb verifică cât de ascuțit era pumnalul. Cu siguranță și-a plănuit o scalpare.

Mircea: Până la urmă o să-mi curețe steagul oaza aia?

Mimi: Eroinei mele abia îi mai pâlpâie lumânarea, chiar nu avea rost să-ți răspund dacă nu aveam soluție.

Andrei: V-ați hotărât infractorilor?

    Toți dădură din cap aprobator. În acea seară, la lumina focului, steagul fu pictat cu gri deschis, albastru închis, iar în mijloc, o pasăre măiastră își întindea aripile spre cer. Dimineața, când vântul cald al stepei îl înălță deasupra taberei, toți simțiră că nu mai sunt doar luptători. Erau un singur suflet, uniți de un simbol care le spunea povestea.