Plimăvala

    Primii zori ai primăverii îmbrățișau parcul cu o lumină caldă, strecurată printre ramurile înmugurite ale pomilor. Sonya pășea cu pași mici și curioși pe aleile pietruite, explorând minunile trezirii la viață a naturii. Mânuțele ei firave se întindeau către florile delicate care împodobeau fiecare colț al parcului ca niște nestemate vii.

    Lângă intrare, magnoliile își desfăceau petalele mari, alb-rozalii, ca niște cupe pline cu lumină. Sonya se opri în fața lor, fascinată de mirosul dulce ce plutea în aer. Mai încolo, un rând de cireși japonezi înfloriți își scuturau petalele roz ca o ninsoare blândă, așternând un covor moale pe alee.

    De-a lungul potecii, tufe de liliac violet și alb își scoteau capetele prin gardul viu de lemn cainesc, iar Sonya își afundă năsucul în ele, râzând când un fluture alb i se așeză pe vârful degetelor. Mai departe, se iviră tufe bogate de forsiția, îmbrăcate într-un galben strălucitor, și alături, narcisele și lalelele dansau în adierea blândă a vântului, desenând valuri de galben, roșu și portocaliu.

    

    Sonya alergă spre lacul din mijlocul parcului, unde sălciile plângătoare își lăsau crengile delicate să atingă luciul apei. Printre ele, mestecenii cu coaja albă și frunzele încă mici, abia mijite, se legănau sub cântecul mierlelor. De pe o creangă joasă, o pereche de pițigoi o urmărea curioasă, ciripind vesel.

    La umbra unui corcoduș ornamental, cu frunze catifelate și zimțate, Sonya descoperi o familie de buburuze urcând pe o frunză proaspătă. Le privi fascinată cum își desfăceau aripile, iar apoi își continuă drumul pe sub florile de măr rozalii, din care albinele harnice culegeau nectar.

    Parcul vibra de viață, iar fiecare floare, fiecare copac părea că-i șoptește Sonyei o poveste tainică despre renașterea naturii. Cu ochii mari, scăldați în bucurie, fetița continua să exploreze, pierzându-se într-o lume de culori, parfumuri și cântece de păsări, unde fiecare pas era o nouă descoperire.
    În cele din urmă, ajunse în centrul parcului, unde, pe o băncuță, o aștepta mama ei, Saya. Cu un zâmbet pe firuș, aceasta îi întinse o înghețată, iar Sonya se așeză lângă ea, savurând cu poftă desertul peferat, continuând să asiste la spectacolul primăverii și de pe bancă. 
    Doi porumbei se hârjoneau pe alee, ciondănindu-se jucăuș înainte de a-și lua zborul, în timp ce oameni de toate vârstele se plimbau liniștiți prin parc. Un băiețel trecu în viteză pe trotinetă, râzând, iar o familie cu un cățel haios, îmbrăcat cu un pulover colorat, se opri în apropiere, amuzată de ghidușiile patrupedului. Razele soarelui se strecurau printre frunzele copacilor, mângâind obrajii Sonyei, iar vântul blând aducea cu el triluri vesele de păsărele, într-o zi perfectă, plină de culoare, miresme dulci și bucurie copilărească, un moment magic dintr-o primăvară ce abia începea să-și 
dezvăluie farmecul.
    Sonya își ridică privirea spre mama sa și spuse cu vocea ei cristalină:
– Mami, mi-aș dori să fie mereu primăvară! Să fie soare, flori și păsărele care cântă tot timpul!
Saya zâmbi și își trecu mâna prin părul moale al fetiței.
– Ar fi frumos, dar dacă ar fi doar primăvară, celelalte anotimpuri nu și-ar mai putea spune poveștile. Toate au un rol important în echilibrul naturii.
– Dar iarna e rece și mohorâtă... Și toamna e ploioasă uneori, spuse Sonya, făcând o mutriță gânditoare.
– Așa este, dar gândește-te: fără iarnă, pomii și florile nu s-ar putea odihni pentru a înflori din nou primăvara. Fără vară, fructele nu s-ar coace și zilele nu ar fi lungi și luminoase. Și fără toamnă, pădurile nu s-ar îmbrăca în culori aurii, iar pământul nu s-ar pregăti pentru o nouă viață.
Sonya luă o linguriță de înghețată și privi gânditoare cerul senin.
– Deci, anotimpurile se schimbă ca să ajute natura?
– Exact! Și toate aceste schimbări se întâmplă datorită călătoriei Pământului în jurul Soarelui. Pe măsură ce planeta noastră se rotește și își continuă drumul prin spațiu, anumite locuri primesc mai multă lumină și căldură, iar altele se răcesc.
– Deci, dacă aici e primăvară, în alte părți ale lumii poate fi iarnă sau vară? întrebă Sonya curioasă.
– Așa este! Pe cealaltă parte a globului, în emisfera sudică, acum este toamnă. Și când la noi va fi vară, acolo va fi iarnă. Așa se păstrează echilibrul naturii.
Sonya zâmbi larg și își lăsă capul pe umărul mamei sale.
– Bine, atunci mă bucur de primăvara mea acum! Și când vine vara, mă voi bucura și de ea!
Saya râse și îi dădu un sărut pe frunte.

    Terminand înghețata și simțind răcoarea serii, Saya și Sonya se îndreptară spre ieșirea din parc. Pe măsură ce se apropiau, un miros îmbietor le atrase atenția. Aromele dulci și condimentate pluteau în aer, iar curiozitatea le împinse spre o tarabă luminată de felinare calde. Când ajunseră mai aproape, Saya exclamă surprinsă:

– Șeicu!

La rândul ei, Sonya, auzind numele Șeic, exclamă și ea:

– Împielițatuleeee!

Saya roși toată. 

– Vai.Sonya cum poți să spui așa ceva?

– Păi auzeam seara când vorbeai cu prietenii tăi, venind vorba despre Șeic tu ai întrebat: „Oare pe unde umblă împielițatul?”

– Da Mami, dar acesta e un alint prietenesc, nu-l spunem în public, de față cu toată lumea.

–  Ce panalamă ...

Șeicul în schimb era numai un zâmbet. Îți regăsise prietenii, familia.