Prosopul Jasminei

    În inima unui colț de lume uitat de agitația marilor orașe, se întinde orășelul BracoBraco, o așezare mică și fermecătoare, cu farmecul său rustic și un aer de poveste. Străduțele sunt înguste, pietruite, șerpuind printre casele cu acoperișuri din șindrilă, iar în jurul orașului, munții înalți și pădurile dese îmbrățișează orizontul ca niște străjeri tăcuți.

    Peisajele par desprinse dintr-un tablou: pajiști întinse, înflorite cu mii de maci albaștri, cum îi plac Sayucăi, ce împrăștie parfumuri dulci sub razele blânde ale soarelui. Pârâuri cristaline curg printre dealuri, susurând liniștit, iar aici și colo, cirezi de vaci pașnice pasc iarba proaspătă.

Arma supremă

    Într-o seară întunecată, sub un cer înnorat, Dana se pregătea pentru o călătorie pe care nimeni altcineva nu s-a încumetat să o facă. Prin eternele ei tabele și registre găsise un pergament tocit de timp, care vorbea despre o sabie misterioasă, capabilă de fapte de o măreție fără seamăn, un artefact magic care putea salva lumea de întunericul care se apropia.

Originea sErjului

    În fiecare seară, sErj, Exploratorul etern al cunoașterii (nerecunoscut de Academia Română), se retrage în sanctuarul său cubic, suspendat între rădăcinile și ramurile luminoase ale Copacului Înțelepciunii. Specific din nou, sanctuarul cubic era suspendat, niște plăți înregistrate prea târziu, penalități, citații la tribunal, mă rog, nimic nerezolvabil cu un plic generos. Dar să continuăm cu descrierea  sanctuarului: un paradox arhitectural: cum spuneam, un cub cu opt colțuri, fiecare colț era un portal către altă dimensiune a gândirii și sentimentelor. Fiecare colț emană o lumină subtilă, de la aura caldă a înțelepciunii până la albastrul rece al regretului, care îi amintește de cei 69 de ani petrecuți în căutarea acestui Paradis pierdut, Casa lui sErj.

OPERAȚIUNEA „Invazia cneazului!”

Era o seară liniștită pe serverul de Travian. Pe un cont oarecare din alianța DACIA, Saya și Floricel, parteneri de cont cunoscuți pentru ideile lor trăznite, se plictiseau. După ce terminaseră de consumat resursele și antrenau câteva care de război, discuția a deviat către planurile de viitor.

- Auzi, Floricel, începu Saya, cu un zâmbet pe față, stăm rău tare cu fierul. Următorul sat va trebui axat pe fier.

- Așa e, observă Floricel cu tristețe în glas. Dacă toți ar fi respectat zonele de fondare am fi fost mai aerisiți și am fi avut și oaze, fiind rasă egipteană, practic ne-au anulat avantajul dat de centrele de irigații.

Șărpișor versus șobolănel?

Saya: Ok, guys, listen! "The snake has agility, precision, and venom!" It’s obvious who the winner is!
Dana (cu răbdare, traducând pentru Floricel): Saya zice că șarpele are agilitate, precizie și venin. Practic, e clar cine câștigă.
Floricel (mirat, cu sprâncenele ridicate): Cum, mă? Un șerpișor? Păi, șoby e rapid, isteț și poate să roadă tot! Plus că știe să scape când îl fugărește cineva.
Mimi (dând din cap entuziasmată): Aaaa, dar ce șarpe? Mic? Mare? Verde? Și șobolicul? E de oraș sau de țară? Spuneți-mi TOT, că nu mai pot de curiozitate!

Ajun eroic de Crăciun

În noaptea aceea sfântă, Betleemul dormea sub cerul înstelat. O lumină mai puternică decât orice stea strălucea deasupra staulului unde Pruncul se odihnea în brațele Maicii Sale. Îngerii cântau melodii divine, iar păstorii și magii, adunați în jur, priveau în extaz minunea divină.

Saya, Mimi, Dana și Floricel, se aflau și ei printre cei care veniseră să se închine Pruncului. Cu inimi pline de bucurie, fiecare își adusese câte un mic dar, dar noaptea avea să le pună la încercare curajul.

Furnicuțele filozofe și inocentul Floricel

Pe o poiană liniștită, sub o frunză de trifoi care ținea loc de masă rotundă, trei furnicuțe — Saya, Dana și Mimișor — își petreceau diminețile discutând teme înalte. Azi, subiectul lor era natura existenței.

Saya, cea mai riguroasă, avea o pereche de ochelari minusculi pe care îi potrivise peste ochi și argumenta:

— Conștiința este o emergență a complexității! Cercetările lui Giulio Tononi susțin teoria integrării informației: conștiința apare atunci când un sistem poate procesa informația într-un mod ireductibil. Noi, furnicile, suntem parte dintr-o conștiință colectivă, dar asta ridică întrebarea... avem individualitate?

Trombică, Tronc și Trompinuța

    Într-o bună dimineață geroasă, pe un ghețar alb strălucitor de la Polul Sud, trei pui de elefanți își petreceau timpul visând cu ochii deschiși la ce vor deveni când vor crește mari. Trombică, Tronc și Trompinuța ajunseseră la Polul Sud într-un mod misterios (un zvon spunea că au fost aduși acolo de Moș Crăciun), dar păreau să se adapteze foarte bine frigului, acoperindu-se cu păturile lor pufoase.

Înporcirea

  Trompetele tânguiau niște note triste, în timp ce flamura de luptă era arborată în bernă. Vântul, mirat, întorcea flamura de pe o parte pe alta, să afle cui aparține. Ostașii gărzii înaintau tăcuți, călcând apăsat prin bălți și noroi, fără să le pese de stropii care le murdărea ținuta de gală. Nu era o sărbătoare, ci o zi tristă, unul dintre camarazii lor de luptă părăsise această lume.

Locul ei

    În inima unui ținut montan tainic, ascuns între văi adânci și piscuri pierdute în ceață, se află un loc care pare să sfideze legile naturii. Două stânci uriașe, șlefuite de vreme și vânt, se ridică una lângă cealaltă ca niște colosali străjeri. Prima, în forma cifrei 6, se înalță cu o grație ciudată, curba sa dominantă desenând o umbră care alunecă lin pe pământul stâncos. Cealaltă, o oglindire inversată sub forma cifrei 9, completează acest spectacol bizar, ca și cum natura însăși ar fi scris un mesaj criptic pentru cei care îndrăznesc să privească.

Legenda lui Floricel, Războinicul de pe rogojină

În vremuri de demult, când cerurile și pământurile erau dominate de eroi legendari, Floricel, fiul unui modest țesător de covoare dintr-un ținut îndepărtat al Asiei Centrale, și-a câștigat locul în poveștile nesfârșite ale marilor războaie. Povestea lui începe într-o noapte sub clar de lună, când tatăl său i-a dăruit o rogojină țesută cu fire de aur și mătase fermecată, spunând:

– Floricel, această rogojină este mai mult decât pare. El îți va duce sufletul acolo unde calul nu poate păși, iar norii se tem să ajungă. Dar folosește-l cu înțelepciune, căci puterea sa este mare, dar nu infinită.

Borcana

Știi, stând pe rogojină, am început să mă gândesc serios la cum ar trebui să depozităm corect borcanele de gem. Am citit pe undeva că, dacă le ții cu capacul în jos, conținutul rămâne mai bine etanșat. Dar, sincer, cine mai are timp să le întoarcă de fiecare dată? În fine, asta mi-a amintit că n-am mai făcut ordine în debara de câteva luni. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-a întâmplat cu amvelopele de vară. Cred că sunt ascunse după cutiile de la frigiderul nou... Sau poate pe raftul de sus.