Șărpișor versus șobolănel?

Saya: Ok, guys, listen! "The snake has agility, precision, and venom!" It’s obvious who the winner is!
Dana (cu răbdare, traducând pentru Floricel): Saya zice că șarpele are agilitate, precizie și venin. Practic, e clar cine câștigă.
Floricel (mirat, cu sprâncenele ridicate): Cum, mă? Un șerpișor? Păi, șoby e rapid, isteț și poate să roadă tot! Plus că știe să scape când îl fugărește cineva.
Mimi (dând din cap entuziasmată): Aaaa, dar ce șarpe? Mic? Mare? Verde? Și șobolicul? E de oraș sau de țară? Spuneți-mi TOT, că nu mai pot de curiozitate!

Ajun eroic de Crăciun

În noaptea aceea sfântă, Betleemul dormea sub cerul înstelat. O lumină mai puternică decât orice stea strălucea deasupra staulului unde Pruncul se odihnea în brațele Maicii Sale. Îngerii cântau melodii divine, iar păstorii și magii, adunați în jur, priveau în extaz minunea divină.

Saya, Mimi, Dana și Floricel, se aflau și ei printre cei care veniseră să se închine Pruncului. Cu inimi pline de bucurie, fiecare își adusese câte un mic dar, dar noaptea avea să le pună la încercare curajul.

Furnicuțele filozofe și inocentul Floricel

Pe o poiană liniștită, sub o frunză de trifoi care ținea loc de masă rotundă, trei furnicuțe — Saya, Dana și Mimișor — își petreceau diminețile discutând teme înalte. Azi, subiectul lor era natura existenței.

Saya, cea mai riguroasă, avea o pereche de ochelari minusculi pe care îi potrivise peste ochi și argumenta:

— Conștiința este o emergență a complexității! Cercetările lui Giulio Tononi susțin teoria integrării informației: conștiința apare atunci când un sistem poate procesa informația într-un mod ireductibil. Noi, furnicile, suntem parte dintr-o conștiință colectivă, dar asta ridică întrebarea... avem individualitate?

Trombică, Tronc și Trompinuța

    Într-o bună dimineață geroasă, pe un ghețar alb strălucitor de la Polul Sud, trei pui de elefanți își petreceau timpul visând cu ochii deschiși la ce vor deveni când vor crește mari. Trombică, Tronc și Trompinuța ajunseseră la Polul Sud într-un mod misterios (un zvon spunea că au fost aduși acolo de Moș Crăciun), dar păreau să se adapteze foarte bine frigului, acoperindu-se cu păturile lor pufoase.

Înporcirea

  Trompetele tânguiau niște note triste, în timp ce flamura de luptă era arborată în bernă. Vântul, mirat, întorcea flamura de pe o parte pe alta, să afle cui aparține. Ostașii gărzii înaintau tăcuți, călcând apăsat prin bălți și noroi, fără să le pese de stropii care le murdărea ținuta de gală. Nu era o sărbătoare, ci o zi tristă, unul dintre camarazii lor de luptă părăsise această lume.

Locul ei

    În inima unui ținut montan tainic, ascuns între văi adânci și piscuri pierdute în ceață, se află un loc care pare să sfideze legile naturii. Două stânci uriașe, șlefuite de vreme și vânt, se ridică una lângă cealaltă ca niște colosali străjeri. Prima, în forma cifrei 6, se înalță cu o grație ciudată, curba sa dominantă desenând o umbră care alunecă lin pe pământul stâncos. Cealaltă, o oglindire inversată sub forma cifrei 9, completează acest spectacol bizar, ca și cum natura însăși ar fi scris un mesaj criptic pentru cei care îndrăznesc să privească.

Legenda lui Floricel, Războinicul de pe rogojină

În vremuri de demult, când cerurile și pământurile erau dominate de eroi legendari, Floricel, fiul unui modest țesător de covoare dintr-un ținut îndepărtat al Asiei Centrale, și-a câștigat locul în poveștile nesfârșite ale marilor războaie. Povestea lui începe într-o noapte sub clar de lună, când tatăl său i-a dăruit o rogojină țesută cu fire de aur și mătase fermecată, spunând:

– Floricel, această rogojină este mai mult decât pare. El îți va duce sufletul acolo unde calul nu poate păși, iar norii se tem să ajungă. Dar folosește-l cu înțelepciune, căci puterea sa este mare, dar nu infinită.

Borcana

Știi, stând pe rogojină, am început să mă gândesc serios la cum ar trebui să depozităm corect borcanele de gem. Am citit pe undeva că, dacă le ții cu capacul în jos, conținutul rămâne mai bine etanșat. Dar, sincer, cine mai are timp să le întoarcă de fiecare dată? În fine, asta mi-a amintit că n-am mai făcut ordine în debara de câteva luni. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-a întâmplat cu amvelopele de vară. Cred că sunt ascunse după cutiile de la frigiderul nou... Sau poate pe raftul de sus.

Dana cu trei iezi

În plai de poveste, sub dealu’ cu fagi,
Trăiește Dănuța, cu tot cu-ai ei dragi.
Ea ține-n ogradă, nu vaci, nu viței,
Ci trei elefanți, cât tancu de grei!
 

Mimi, principessa gastronomica

În „tua cucina”, arome plutesc,
Un dans de „sapori”, un cântec divin,
Pe masa ta, „il mondo” se oglindește,
O artă-n platouri, cu farmec deplin.

Declarațiune de amorezeală, emoționant naturist

În ochii tăi, un „infinite glow”,
Un cer albastru ce-n suflet mă cheamă,
Ești steaua ce străluce pe-al meu „shadow”,
Și cântec suav ce-n vis mă îndeamnă. 

Prăpădel și Zăpăcica

 Prăpădel și Zăpăcica erau două figuri nelipsite din majoritatea serverelor de travian. De fiecare dată când se organiza ceva, fie că erau calificări, rox sau finală, ei doi erau echipă. Sau cel puțin așa părea.
— Hai, Zăpăcico, să începem deja! Dacă nu te miști mai repede, o să prindem pensie înainte să fondăm! zise Prăpădel, încrucișându-și brațele.