Lângă fabrica de lut, meseriașii satului au modificat brațele și rulmentul central al morii de vânt, astfel încât transformau briza de toamnă târzie într-o energie suficientă pentru a pune în mișcare un polizor imens, unde ascuțeau armele druizilor, ce vor fi coordonați cu precizie de Călăreața Zidurilor, Mimi San, prima pe numele ei, Mama scutierilor și Spaima Măciucarilor.
În centrul satului, calfele se adunau sub Copacul Adunării, unde își instruiau ucenicii. Îi învățau atât ritualurile vechi, cât și folosirea unor terminale inteligente conectate la satelit prin care puteau observa stelele și anticipa vremea, de mare ajutor pentru agricultură. Mai spre margine, scutierii se antrenau disciplinat pe un teren din spatele cazărmi, alergând cu scuturile lor rotunde din lemn întărit de fibre metalice moderne, puțin jenați de praful ridicat de cursele druizilor. Tocmai fuseseră dotați cu potcoave de iarnă. Comandanții le explicau cum să formeze zid viu împotriva atacurilor și cum să folosească noua lor unealtă: un cap de lup care amplifica sunetul asemenea unui megafon.
Tarabostele satului, Floricel, un tâmpițel supraponderal și mereu îngândurat, traversa piațeta bombănind:
- „Deja nu avem destulă hrană! Grânarele sunt la jumătate, iar câmpurile nu se mai țin așa bine… Iar druizii mănâncă cât doi!”
De partea cealaltă, șeful Adunării se certa cu un scrib:
- „Cum să iau decizii dacă nivelul adunării nu-i destul de mare? Nici măcar nu pot vedea dacă vine vreun inamic! Îmi trebuie mai multă scări, binocluri și ceva contribuții de resurse, dacă se poate!”
Întreaga atmosferă avea farmecul vechii Dacii, dar cu mici artificii moderne care făceau satul să pară un loc prins între două epoci. Cu toate necazurile și lipsurile, satul pulsa de viață și muncă, iar după-amiaza continua să curgă molcomă, cu promisiunea unei noi zile de aventuri.
Deodată, Rodica, eroina temută a contului, intră în sat călare pe Cărbunel, armăsarul ei negru, cu ochi ca jăratecul și coama prinsă în bigudiuri. Copiii se dădură la o parte, druizii se prefăcură brusc foarte ocupați, iar scutierii încercau să pară mai mici decât scuturile lor.
Rodica nu venea niciodată relaxată. Venea pentru controale. Și controalele ei erau faimoase.
A început cu clădirile:
-„Zidul? Înclinat. Dacă vine un atac, se prăbușește înainte să apuci să-ți dai seama ce te lovește. Atelierul? Mizerabil. Și ce-s panourile astea solare puse strâmb? Parcă le-a montat o capră amețită, nu un meșter!”
Fierarul a înghițit în sec. Floricel s-a ascuns după un sac de crop. Dar ceea ce a urmat a stârnit cu adevărat furtuna.
- „Unde sunt cei trei scutieri lipsă?” întrebă Rodica, cu voce rece.
Tăcere.
- Unde sunt cei trimiși la moarte într-o misiune fără sens. Bravo Floricele! Excelent management! Eroi, nu soldați, da? Au rămas trei văduve și șase prunci fără tată. Și pentru ce? PENTRU CEEEE?!” ridică ea tonul.
Scutierii au privit în pământ. Druizii își frecau bărbile timid, simțind că va urma și partea lor.
- „A, dar asta nu-i tot! Văd că ați instruit 12 călăreți fulgeri!”
Ridică un pergament și îl flutură.
- „Ce investiție inteligentă! Sigur, să cheltuim jumătate din vistieria satului pe niște călăreți repetenți care nu știu decât să fugă! Școlarizare de lux! Extraordinara voastră idee putea susține călăreții druizi … DAR NU, normal că nu, prea logic ar fi fost! Așa-i Floricel”
Floricel încercă să bâiguie ceva.
- „Doamnă Rodica”
- „Nu, nu. Fără doamnă, că nu-s o doamnă și fără explicații. Sunt slabe, ca zidurile satului. Și-acolo am de făcut un raport. Și nu mă mai strigați Rodica, nu mă cheamă așa, am fost avansată odată cu satul 3, de azi sunt Săftica”
Cărbunel fornăi aprobator, parcă anticipând următorul „audit”.
Rodica își ridică privirea spre consiliu:
- „În concluzie, haită de puturoși și adepți ai haosului organizat: fie ne revenim, fie mă întorc mâine cu un target atât de dur încât o să mă pomeniți.”
Satul, pentru câteva clipe, a uitat să respire.
Retrogradarea lui Floricel nu a fost o simplă formalitate. Rodica, scuze Săftica, cu deja celebra ei severitate, a anunțat pedeapsa în fața întregii adunări, iar ecoul ei s-a răspândit în toate ulițele, până la colibele de la marginea pădurii.
- „Floricel este „destituit cu onoare îndoielnică”, a formulat Săftica foarte ironic, și imediat i se retrage dreptul de a lua orice decizie, inclusiv pe cele legate de depozitarea grânelor, de care oricum s-a achitat lamentabil.”
Apoi a venit partea spectaculoasă și umilitoare.
- „De azi, uniforma dumitale oficială este aceasta!”, spuse Rodica, arătând o pereche de pantaloni foarte largi, foarte lungi și complet roz reflectorizant, de parcă ar fi fost creați să orbească jumătate de sat în plină zi.
Bietul Floricel a înghețat.
- „Sunt … roz…”
- „Exact. Și reflectorizanți. Ca să nu te rătăcești când te pierzi în sarcini. Plus că se asortează perfect cu lipsa ta de simț practic.”
Mulțimea abia se abținea să nu râdă.
Pe lângă acest tratament vestimentar, Rodica a decretat și alte măsuri disciplinare:
- Să învețe pe de rost regulamentul Travian — fiecare articol, sub-articol și notă de subsol.
- Să-l recite zilnic, cu voce tare, în fața scutierilor rămași, ca să le amintească tuturor ce înseamnă „gestiune defectuoasă”.
- Să îi ducă lui Mimi o gutuie uriașă, galbenă și parfumată, ca să o poată pune în geam la Crăciun, astfel să-i devieze mintea de la tigaie și alte pedepse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu