Shopping cu Săftica

Scrisoare.

Dragul meu Floricel, sper că scrisoarea mea te găsește sănătos tun, mă rog, sănătos catapultă în cazul nostru, sau măcar sănătos cât să poți citi până la capăt ce-am să-ți povestesc, deși, să fim sinceri, nu e nimic ce să nu poți afla și din conferințe. Pe la noi e liniște … liniștea aia care nu spune nimic, dar îți dă impresia că se întâmplă ceva important, deși nu se întâmplă absolut nimic.

Afară plouă așa, într-o doară, ca atunci când cineva încearcă să facă treaba, dar se răzgândește pe jumătate. Prima dată am zis că e primăvară, apoi ninsoare, apoi iar primăvară … cred că nici vremea nu știe ce vrea anul ăsta.

Vecinul meu, știi tu care, acela care vorbește mult și spune puțin, zice că i-au venit nepoții. Nu i-am văzut, nu i-am auzit, dar el e convins că sunt acolo. Poate or fi invizibili sau poate stau cuminți, ceea ce mă face deja să suspicionez că nu sunt nepoții lui adevărați.

Am mai dat cu mătura prin curte, să izgonesc ultimele frunze de anul trecut, care tot reapar ca și cum au ceva de demonstrat. Le-am adunat într-un morman frumos, mândră de mine, iar vântul a râs în fața mea și le-a împrăștiat înapoi. Așa arată la noi progresul.

În rest, toată lumea e bine, gemenele vor telefon nou, tigaia e la locul ei, deocamdată.

Oare de ce m-am apucat să-ți scriu ? Aha. E vorba de Rodica, de fapt Săftica. După ce a fost botezată, am făcut 50k argint cu ce a adus în aventuri. Nu aveam cuști pentru oază, am cumpărat 20 bucăți și ce să vezi? Vine Săftica din aventură cu trupe. Ce să fac? Le-am pus la vânzare, eu am cumpărat 20 bucăți cu 1800 și am vândut 30 bucăți cu peste 7k, așa că am decis că merită premiată. Am trimis-o la shopping.

* * *

După o noapte în care a calculat, planificat și visat la viitoarele ei victorii, eroina Săftica și-a prins părul într-o coadă lungă, și-a strâns centura de piele și a pornit din sat spre marele târg al eroilor. Primise o primă de merit de la Mimi și a decis să se înțolească. Cerul era limpede, iar vântul adia hotărât, semn bun înaintea cumpărăturilor.

1. Spre „Fierăria lui Pipopuchi” – primul popas

Târgul începea cu un drum pietruit, iar Săftica înainta printre comercianți care își strigau marfa. Fierăria era ușor de recunoscut după mirosul de metal încins care plutea în aer. Zgomotul ritmic al ciocanului o călăuzi pe eroina noastră. Când intră, Pipopuchi, un bărbat masiv cu brațe late și frunte stropită de sudoare, ridică privirea.

- Aha, o eroină! Pe aici trec doar cei ce știu să țină o armă, nu doar s-o admire. Ce cauți, domniță?

Săftica îi răspunde, zâmbind:

- Caut ceva ușor, rapid… dar care să lase semn.

Pipopuchi îi întinde Sabia Vântului Blând, apoi o urmărește în timp ce ea o mânuiește în aer.

- Îți vine mănușă, îi spune el. Ai mână de luptătoare.

Ea testează și Coiful Lupului Alb, pe care fierarul îl așază cu grijă pe capul ei.

- Ești pregătită să sperii dușmani, Saftică!

- Nu prea, sabia e prea ușoară, lovesc mai bine cu tigaia, iar coiful, să spunem că-mi place, dar nu pot să încep cumpărăturile cu căciula.

Cu un salut scurt, eroina iese pe stradă, simțind că arsenalul dorit de ea e departe de a fi găsit.

2. Cortul „Negustorul de Minuni Antice” – o oprire misterioasă

Spre centrul târgului, atmosfera se schimbă. Străduțele devin mai înguste, iar un fum albastru plutește în aer. Aici se afla cortul negustorului ciudat, acoperit cu țesături în culori șterse.

Când Săftica ridică perdeaua de la intrare, un bărbat slab, cu ochi pătrunzători, apare ca din neant.

- Te așteptam, spune el încet.

- Să mori tu, răspunde ea carismatic. Eu abia acum am decis să vin.

Negustorul îi arată Amuleta Bătrânilor.

- Îți va reface puterile atunci când crezi că ai ajuns la capăt.

- Dar niște cercei la fel nu ai?

În loc de răspuns negustorul îi pune în palmă Sticluța cu Praful Timpului, pe care ea o ridică la lumină.

- Care e prețul? întreabă Săftica.

- Prețul îl vei afla când vei avea nevoie de ea, șoptește el cu evlavie, dar trebuie să cumperi doi cai ca să primești sticluța la ofertă.

- Dar dacă cumpăr două sticluțe cu praf îmi dai bonus un cal?

Negustorul se îngălbeni de nervi și-i arătă ușa. Eroina părăsește cortul cu un fior ciudat, care apare când întâlnești un om ciudat, dar și cu o senzație de sictireală în progres.

3. „Hanul Calului Sprinten” – locul unde animalele te privesc în ochi

De la tarabele misterioase, drumul se lărgește și devine mai vesel. Se aud nechezături și chicote de la eroi care încearcă pinteni noi. Săftica ajunge în fața hanului, unde o sculptură de cal pare să salute fiecare vizitator.

Stăpânul hanului, un bătrân înalt, cu barba încâlcită, vine spre ea.

- Ce cauți, copilo? Un cal de cursă sau doar o șa comodă?

- E timpul să alerg mai repede decât inamicii mei, îi răspunde ea ferm. Mimi stă toată ziua călare pe ziduri și mă trimite uneori de unde am venit. Adică nu în „aia măsii” ci la coordonatele unde încă nu s-a uscat sângele vărsat.

Ușor impresionat, bătrânul (nu Bătrânul ci alt bătrânul) o conduce la câteva rafturi:

- Asta e Șaua Norilor. Te poartă ca și cum ai zbura.

- Nu mai trebuie cal?

- Ba da, dar e o Șa specială, crearea ei are o încărcătură istorică și emoțională, dezvălui bătrânul.

Săftica luă șaua și o întoarse pe toate părțile.

- Auzi, dar unde e mufa de încărcare? Dacă o iau va trebui să o încarc cu experiențe noi.

- Of, copilă, voi ăștia mai tineri nu înțelegeți în profunzime.

- Corect, noi vârâm armele profund în inima inamicului.

- Bine, bine, să lăsăm ce nu știm să apreciem. Uite aici, Potcoavele Argintate. Să știi că nu mulți le pot duce, dar calul tău pare de nădejde.

Săftica observă un cal negru care o privea atent, ca și cum ar fi recunoscut-o. Semăna teribil cu Cărbunel, dar ce căuta în magazin? Scria clar la intrare că acel han e locul unde animalele te privesc direct în ochi, dar a crezut că e doar marketing. Se apropie de el și-i spuse:

- Noi doi o să facem treabă bună, spune ea, mângâindu-i coama.

- Normal, o facem de atât timp. ZUZOOOO, sunt eu Cărbunel, ce trompa mea, nu mă mai recunoști?

- Ba pe dracu, cum să nu te recunosc, dar mă plictiseam cu mărfurile de la han și am zis să-ți fac o farsă.

- Voiam doar să-ți spun că s-au strâns resurse de level pentru reședința ta, ar fi bine să-l suni pe Floricel să-și caute treabă, nu cumva să dea instant pe fulgeri. După care ieși afară, unde își lăsase țigara aprinsă.

Săftica părăsi hanul dezamăgită.

4. „Târgul Tribal al Meșterilor Gali” – întâlnire cu tradiția

Drumul continuă spre partea verde a târgului, unde copacii răsar dintre tarabe. Aici, artizanii gali expun obiecte din lemn, os și piele.

O femeie gală cu părul roșcat și privire calmă o întâmpină.

- Mulțumesc că onorezi căsuța noastră. Ce îți dorești?

Săftica pune mâna pe Scutul Urzicilor.

- Ușor… surprinzător de ușor, spune ea.

- Greutatea nu e totul, îi răspunde negustoreasa. Uneori natura bate fierul.

Apoi îi întinde Capa de Ied.

- Pentru cei care vor să treacă neobservați. Deși tu pari genul care intră în luptă prin față.

Săftica râde cu sinceritate.

- Depinde de zi. Dacă nu vreau să stau capră atunci îmi pun capa de ied?

Negustoreasa îi întoarse spatele și căuta altă cumpărătoare, căreia să-i vândă și ce nu avea.

5. „Piața Bătăușilor” – finalul aventurii de cumpărături

Ultima oprire este cel mai gălăgios loc din târg. Aici se negociază la sânge. Vânzători își ridică brațele, eroi se laudă cu trofee, iar mirosul de mâncare îmbie curioșii.

Un tânăr negustor cu voce ascuțită îi strigă:

- Hei, domniță! Pari genul care poate folosi Mănușile de Furtună!

Ea le probează, iar degetele îi furnică ușor.

- Interesant… simt putere în ele.

- Mantia Roșie? întreabă el, arătând spre o pelerină vibrată de vânt.

- Poate altă dată. Nu vreau să fiu prea ușor de observat, răspunde ea glumind.

- Poate Lanterna Descoperitorului, utilă pentru aventuri nocturne, Săftica inspiră adânc. Își dădu jos Mănușile furtunii care și aici „i se potriveau mănușă”, și-i arse una peste bot comerciantului, căruia îi dădu borșul.

- Dar de ce? Ce v-am făcut?

- Nimic, dar parcă vă lăudați că aici se negociază la sânge, cum pot eu să nu respect obiceiurile locului. Mai ales că tocmai am realizat că nu aveți nimic interesant.

Cu sacul gol, calul negru lângă ea și privirea înainte, se întoarse pe cont, cu grabă, deoarece tembelul de Floricel nu a răspuns la telefon și probabil Mimi va negocia cu el la sânge.

* * *

Deci cum îți spuneam, dragul meu Floricel, tocmai ce s-a întors Săftica de la shopping cu nimic, așa că va trebui să stau iar călare pe licitații. Am să-i iau coif, zale și pantofi de regenerare, poate și o cuirasă sau o platoșă, să aibă rezervă dacă transpiră. Ai grijă să nu intri pe capitală și să te ispitească fulgerașii, că ... ști ce drag îmi ești, după ce te plesnesc cu tigaia.

Je t'embrasse de tout mon cœur!

Mimi