vineri, 8 octombrie 2021

Avinturâ în tricut - Ep. 3

Bătrânul preot al Atotputernicului Raa privea cu bucurie derbiul Real Madrid - Barcelona, în timp ce servitorii pregăteau altarul pentru jertfa de seară. Trecuseră 50 de ani de când Faraonul îl numise Mare Preot, iar misiunea lui se apropia acum de final. Datorită evlaviei cu care cinstea măreții Zei ai Egiptului, țara prospera, dușmanii nu îndrăzneau să se apropie de hotare, astfel că oamenii trăiau în bucurie și pace.
Un singur lucru făcea ca bucuria preotului să nu fie deplină: „Profeția”.

marți, 28 septembrie 2021

Journey into the Past - Ep. 2

A trecut mult timp de când eroii noștri au ajuns în epoca de piatră. Câteva zile s-au certat, au urlat la lună, au căutat vinovați, dar până la urmă, pregătirea și experiența militară și-a spus cuvântul. Instinctul de supraviețuire a scos ce e mai bun din fiecare și iată-i după puțină vreme, organizați și puși pe fapte mari.

luni, 20 septembrie 2021

Journey into the Past - Ep. 1

Motto: „Când la conducere e Virusz, nu te mira că e pandemie!”

O frumoasă după amiază de 51 august. Vara era pe sfârșite însă pădurea continua încăpățânată să-și păstreze verdele intact. Parcă s-ar trezi dis de dimineață și ar primeni fruzele cu fond de ten sau diverse cosmetice, ascunzându-le pe cele îngălbenite. Doar soarele, care merge mai devreme la culcare, părea să se împotrivească celor care visau o vară fără sfârșit. 

duminică, 12 septembrie 2021

Ca pe vremuri ...


Noapte, frig de îngheață și gaura covrigului din care Șeicul ronțăie tacticos, în timp ce privirea lui ageră scrutează orizontul. O nouă noapte de gardă. O noapte urâtă, umedă, o noapte în care până și vântul parcă suflă cu ciudă, preferând să facă orice altceva. Luna scânteiază timid prin negura deasă, amintindu-ne că există totuși speranță, dincolo de vremurile crâncene pe care le trăim.

joi, 2 septembrie 2021

VIN NOU ÎMPREUNĂ (CU „D” de la Valery)






     E trecut de ora 20 a zilei de 33 august 2021, pentru că la noi, pe Rogojină, nu s-a terminat vara. Mimișor a făcut ... de fapt stați, trebuie să vă explic ce înseamnă Mimișor, pentru a înțelege exact toate câte s-au întâmplat, se întâmplă dar și ce se putea întâmpla dacă ea nu ar fi răsărit din binecuvântatul pământ al Moldovei. 

duminică, 4 iulie 2021

Revedere

 Trosc. Un zgomot surd de portieră trântită cu sete o întrerupse pe Dănuța din visare. Sătulă de tabele și tâmpiți, stătea pe băncuța din fața pensiunii, cu gândurile în dimensiuni doar de ea știute. Saya intră pe poartă, târâind cu greu un troler gigantic. 

- Să nu uiți biberonul în mașină, e cald și se alterează lăpticul! strigă ea către somaleză, care fuma relaxată, după ce a condus mai bine de 18 ore, sub atenta supraveghere  a mămicii ei preferate.

duminică, 7 martie 2021

Goodbye Rox


    Deoarece numărul jucătorilor de Rox scade de la server la server, pentru că numărul de certificate de vitejie la final de server nu au justificare prin sânge de inamic vărsat, pentru că Șoșoacă nu a primit codul de înregistrare pe e-mail și astfel nu a putut organiza un proteste pe zona Gri, pentru că adipiciu nu mai este pici de mult, iar SCUT se pregătea să depună dosar de pensie la Travian, pentru că Ben iar nu are gold, pentru că Deea și-a amânat de prea multe ori nunta, nevoia unei ședințe între managementul Travian România și jucători a devenit stringentă.

sâmbătă, 26 decembrie 2020

Ideea

Precum orice om normal la bibilică, care se respectă, după agitația sărbătorilor, e bine să ne acordăm un răgaz pentru a ne reconecta cu noi înșine și cu lucrurile care merita cu adevărat trăite și prețuite. De cele mai multe ori, când am vrea să ne relaxăm, găsim scuza că nu avem timp liber, că nu avem bani, că trebuie să ne luăm concediu, dar uităm să tragem cu ochiul în jurul nostru și să descoperim adevărata bogăție aflată la dispoziția noastră: casa și familia.

vineri, 18 decembrie 2020

de Ignat

Pentru că sărbătorile de iarnă băteau la ușă, Ofițerul de Serviciu pe unitate, Maior Pusica a decis că e timpul ca grăsunul din coteț să prezinte raportul de activitate pentru anul curent, cu realizări și obiective împlinite. Deoarece tovarășul porc a dormit și a mâncat ca porcul tot anul, tribunalul militar convocat de urgență a decis pedepsirea lui.

Project G

Undeva in Nord-Vest in linia intai. 
Dau creionul chimic pe limba si incep sa scriu. 
Draga mama, Eu sunt bine sanatos care sanatate ti-o doresc si tie. Aici sunt multi moldoveni, dar ma impac bine cu ei. Cel putin deocamdata. Unul din ei ne e lider si ne cere zilnic push. Il cheama Virusz. Pe numele de familie SARS COV2. In fine... Astia isi pun niste porecle de cazi in cur. Cred ca le cauta pe google. Desi nu are accent de moldovean, ne cere push de zici ca e din Vaslui... Cred ca numai acolo sunt asa defavorizati de soarta incat sa ajunga sa ne oblige si sa ne bage in tabele. Macar nu ne ameninta (inca). Probabil nu are cu ce...

duminică, 13 decembrie 2020

Săptămâna „altfel” în Bucătăria Mimozei

- Copiii mei, avem oaspiți la cină! 
Atât a trebuit să spună Mimoza. Mecanismele de supraviețuire în vremuri de bejenie s-au activat instant. Unul a deschis fereastra, altul a scos lada de zestre, altul mătura, altul scutura, altul ștergea praful, unul curăța cartofi, altul cosea gazonul, altul fuma și sugea dintr-o sticlă de JB, altul aprindea focul. STOOOOP. Ceva nu e în regulă.
- Nixoani, ori pui mâna la treabă, ori zbori înapoi în Tavernă. Ai auzit wuăi? Nu sunt ecou să repet a doua oară?

miercuri, 9 decembrie 2020

Ziua Tonților

În fiecare an, în luna decembrie, în a noua zi, este Sărbătoarea Internațională a Tonților. 
Undeva prin Asia, între Indonezia și Malaiezia există o insulă numită Borneo, unde există o tradiție ciudată. Tinerii căsătoriți nu au voie să folosească toaleta timp de trei zile și trei nopți, părinții și socrii fiind foarte atenți la respectarea acestei tradiții. Se pare că astfel, tinerii căsătoriți vor avea parte de o viață îmbelșugată. La noi, românii, era ceva referitor la mâncatul de rahat în copilărie.