Precum orice om normal la bibilică, care se respectă, după agitația sărbătorilor, e bine să ne acordăm un răgaz pentru a ne reconecta cu noi înșine și cu lucrurile care merita cu adevărat trăite și prețuite. De cele mai multe ori, când am vrea să ne relaxăm, găsim scuza că nu avem timp liber, că nu avem bani, că trebuie să ne luăm concediu, dar uităm să tragem cu ochiul în jurul nostru și să descoperim adevărata bogăție aflată la dispoziția noastră: casa și familia.
- Alooo, Wăi Floriceliii, tocmai am terminat de făcut o ciorbă de găină, crescută de mini, șefă de promoție, Miss Cotcodac 2020, ediția de primăvară, cea care a divorțat în vară de Mirel, cocoșul, din motive de nepotrivire de caracter. De atunci a intrat în depresie, umblând fără pene prin curte, de-mi vine să intru în pământ de rușinea ce-mi face. Și cum spuneam, am salvat-o din infernul pe care îl trăia, mai ales că Mirel, cocoșul, acum călca toate găinile din bătătură, chiar și pe curcănuța Janina și gâsculița Tamara, iar când trecea pe lângă ea, se prefăcea că și-a scăpat ceva pe jos și nu o băga în seamă. Așa că, am decis să-i curm suferința. Și cum stăteam eu și strecuram zeama, mi-a kkt mintea o idee. De ce să fac tăiței la mână sau cu mașina specială? Voi face o compoziție mai moale si voi folosi seringa de frișcă pentru ornat torturile. Asta fără să mă murdăresc pe mâini, fără să muncesc la frământat. Dacă mă gândesc bine, pot face asta și fără seringă, tai colțul unei pungi. Wuăi ci dișteaptă m-a făcut mămuca!
- Numărul apelat are telefonul închis sau se află într-o zonă fără acoperire. Vă rugăm reveniți.
- Ci zici wuăi? Adică eu am vorbit cu robotul, nu cu Floricel? Fi-v-ar rețeaua di kkt.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu