Acolo unde apa e veșnic limpede

        Dănuța nu a fost întotdeauna un lider pământean atent și calculat. La începuturile existenței sale, ea era o zeiță din panteonul unui tărâm uitat de timp, unde apa era veșnic limpede. Era venerată ca protectoarea ordinii și a adevărului. De-a lungul eonilor, însă, a fost martora unei realități dure: în spatele strălucirii divine și al ritualurilor grandioase, tărâmul zeilor era o lume plină de ipocrizie, falsitate și lupte pentru putere.

        Deși era respectată de ceilalți zei, Dănuța își găsea tot mai greu locul printre ei. Într-o zi, în timpul unei adunări divine, când i s-a cerut să susțină o decizie care ar fi adus suferință oamenilor, ea a refuzat categoric. „Cum putem noi, care pretindem că suntem perfecți, să judecăm când inimile noastre sunt pline de ură și mândrie?” a întrebat ea. Răspunsul celorlalți zei a fost râsul batjocoritor.

        Dezgustată de această viață plină de monotonie și falsitate, Dănuța a făcut alegerea care i-a schimbat existența pentru totdeauna: a părăsit tărâmul zeilor, coborând pe pământ ca să trăiască printre muritori. De-a lungul secolelor, ea a căutat să găsească un sens, o familie, un loc unde să aparțină.    

       Într-o vreme a cuceririlor și a gloriei, Dănuța s-a apropiat de un mare conducător, crezând că puterea lui poate fi folosită pentru a aduce dreptate și pace. S-a oferit să-i fie consilier, sfătuindu-l să domnească cu înțelepciune. A luat chip de bărbat și a fost aproape de împărat, dar lăcomia și dorința de a controla totul l-au corupt, iar Dănuța l-a văzut cum transformă un vis frumos într-un coșmar al războiului. Când l-a confruntat, el i-a spus: „Nu mă interesează dreptatea, puterea este tot ce contează. cu ea pot  face totul” L-a părăsit, iar odată cu ea, l-a părăsit i norocul pe acel împărat, a rămas fără putere, fără împărăție și curând fără viață.

        Într-un sat mic, Dănuța a găsit o comunitate modestă și plină de speranță. Sub chipul unei bunicuțe drăgălașe și înțelepte le-a oferit cunoștințele ei despre agricultură, medicină și artă, încercând să le îmbunătățească viața. Totul a mers bine până când o serie de calamități naturale au lovit satul. Oamenii, înfricoșați, au început să o acuze că este o vrăjitoare aducătoare de nenorociri. Dezamăgită, a plecat, simțind cum încrederea în oameni îi era sfâșiată încă o dată.

        Într-un oraș în plină industrializare, Dănuța s-a atașat de un tânăr inventator, care îi împărtășea pasiunea pentru progres și cunoaștere. A luat chipul unei tinere, pasionate ca și el. L-a ajutat să creeze o invenție revoluționară, dar când aceasta a fost folosită pentru a exploata și controla muncitorii, Dănuța a înțeles că nici idealismul pur nu este imun la corupție.

        Deși multe vieți și epoci au trecut, Dănuța nu a renunțat complet la speranță. Într-o zi,în alt timp,  pe un câmp de luptă devastat, ea a întâlnit un grup de oameni care păreau diferiți: Saya, o asasină dură dar cu principii, Floricel, un visător naiv, Mimișor, o gospodină rapidă și eficientă, Nixon, un povestitor obosit de viață, și Șeicul, un luptător romantic. Deși atât de diferiți, aceștia se sprijineau unul pe altul într-un mod autentic și dezinteresat.

        Pentru prima dată după eoni de căutări, Dănuța a simțit că a găsit ceva real. Ei nu erau perfecți, dar fiecare avea o autenticitate pe care ea o pierduse printre zei și oamenii din trecut. A decis să rămână alături de ei, nu ca zeiță, ci ca lider. Își asumă acum rolul de a-i proteja și de a le ghida pașii, păstrându-și identitatea divină ascunsă. Pe Nixon l-a pierdut, pentru că el însuși era pierdut. A crezut prea mult că puterea stă în ignoranță și snobism, așa că a rămas undeva pe drum.

       Privind focul de tabără, Dănuța se întreabă uneori dacă va mai regăsi vreodată locul său în lume. Însă, când îi vede pe prietenii ei râzând, certându-se sau luptând împreună, simte că, în sfârșit, a găsit familia pe care o căutase de-a lungul veacurilor. Și poate, pentru prima dată, nu mai simțea greutatea dezamăgirilor din trecut.

        Era gata să înceapă o nouă poveste. A înțeles că orice apă la un moment dat se lipezește, iar frumusețea ei necesită doar răbdare.