Lost

    Seara se așterne peste poienița ascunsă la poalele muntelui, într-o vreme de răscruce, când iarna și primăvara își măsoară puterile, nehotărâte care dintre ele să stăpânească pământul. Soarele apune domol, aruncând ultimele raze aurii peste iarba încă uscată și aspră, presărată pe alocuri cu pete de verde crud. Zăpada, retrasă în colțurile umbrite ale pădurii, se topește încet, formând fire subțiri de apă care se preling printre rădăcinile copacilor. Aerul poartă un miros amestecat de pământ reavăn, sevă proaspătă și umiditatea ultimelor petece de gheață.

Regizoarea din Poieniță: Saya și Haosul Creativ

La poalele unui munte acoperit de zăpadă strălucitoare, într-o pădure deasă de foioase care părea desprinsă dintr-un basm, se întindea o poieniță plină de viață. Lumina dimineții se strecura printre crengile stejarilor și fagilor, desenând umbre jucăușe pe covorul verde de iarbă și mușchi moale. Aerul era proaspăt, încărcat cu mirosuri care îmbinau dulceața florilor sălbatice cu aroma pământului umed și a frunzelor ucise de iarna trecută. În apropiere, se simțea o adiere umedă, venind de la lacul de azur care strălucea ca un safir la marginea pădurii.

Ieșirea din zăpăceală

    Floricel, așezat pe rogojina umedă din fața casei, își petrecea serile pierdut în cugetări. Stelele îi luminau fruntea ridată de gânduri, dar răspunsurile nu coborau niciodată de pe cer. În adâncul sufletului, Floricel se întreba dacă locul său în viață era cu adevărat lângă Saya sau dacă era doar un intrus tolerat, un gândac al sorții care nu găsise încă locul potrivit sub soare.

Plictiseală

    Satul era în fierbere, dar nu într-un mod glorios. De când CobraBoy, liderul suprem, zăcea la pat din motive misterioase, jocul își pierduse farmecul. Floricel, unul dintre pezevenchii alianței, era mai plictisit decât trupele sale, care au ajuns să inventeze tot felul de metode de antrenament.     Momentan erau toți în arene  pregătiți de cursă aliniați la linia de start. Era un amestec de războinici, toți echipați complet: coifuri, platoșe, săbii, scuturi și sulițe. Regulile cursei erau simple, dar complet absurde: 10 kilometri în armură completă, dar cu spatele! Nu doar că trebuiau să meargă în marșarier, dar și să evite să cadă sau să-și piardă echilibrul pe un teren accidentat, plin de obstacole.

ReveliOLD

    Era o seară friguroasă de decembrie, iar Floricel, prins de Saya pe chat în timpul programului, se trezi pedepsit să petreacă Revelionul la un azil de bătrâni. "Poate că acolo vei învăța să fii mai disciplinat și să vorbești mai puțin!", îi spusese Saya, zâmbind enigmatic.

Vreau și eu

Către redacția blogului

Subiect: Cerere oficială pentru includerea mea ca personaj în creațiile dumneavoastră 

   

Stimate domn editor,

    Cu smerenie și o doză sănătoasă de umor, vă scriu această cerere în calitate de coleg umil, dar extraordinar (dacă e să cităm feedback-ul oferit de diverși oameni care aproape mă cunosc), solicitând onoarea supremă de a deveni personaj în poveștile dumneavoastră magistrale.

Deși birocrația, acest balaur cu mai multe capete, și-a băgat coada între talentul meu și condeiul dumneavoastră, țin să precizez câteva dintre calitățile care m-ar recomanda:

Machoțapu

    Era o dimineață răcoroasă de primăvară, cu cerul zugrăvit în tonuri palide de albastru și roz. Soarele abia ieșea din spatele unui deal, iar o ceață fină se răsfira leneș peste iarba crudă, care sclipea sub greutatea picăturilor de rouă. Floricel, un tânăr visător și întotdeauna pregătit să ofere sfaturi nesolicitate, ședea pe o buturugă aproape putredă, sub un stejar bătrân cu frunze proaspăt înverzite. Alături, un țap cu barba albă și coarnele lucind de la lumina soarelui, rumega tacticos o frunză de trifoi, privind de parcă ar fi înțeles fiecare cuvânt.