Fondat în 1972 de renumita zoologă Cynthia Moss, institutul s-a născut dintr-o misiune simplă, dar monumentală: să înțeleagă viața elefanților africani, nu doar în cifre, ci în povești, legături de familie, și suferințe transmise din generație în generație. Este cel mai vechi program de cercetare a elefanților în libertate din lume, un veritabil „arbore genealogic” al turmelor din Amboseli.
Clădirea centrului, departe de fastul urban, este o structură modestă dar vie, cu acoperișuri din stuf local și pereți din lut ars, răcoroasă în arșița amiezii și caldă sub cerul plin de stele. Ferestrele largi privesc spre câmpurile deschise, unde elefanții trec în șir tăcut, ca niște umbre ale unei epoci mitice. Înăuntru, rafturile poartă zeci de ani de jurnale de teren, fișe cu observații zilnice, fotografii alb-negru și înregistrări video care spun poveștile a sute de elefanți urmăriți de la naștere până la bătrânețe.
Cercetătorii vin din toate colțurile lumii și se adună în mica sală de întâlniri, unde hărțile sunt marcate cu rute de migrație și graficele pulsului populației elefantine se împletesc cu povești de familie. Se documentează fiecare relație de matriarhat, fiecare sunet, fiecare dispariție. Munca lor a influențat politici internaționale privind protecția faunei sălbatice și a schimbat percepția lumii asupra inteligenței și empatiei elefanților.
Dar mai presus de toate, Amboseli Trust for Elephants este un loc unde știința se întâlnește cu sufletul naturii. Un bastion al memoriei elefantului și al memoriei umane, unite într-o tăcută alianță împotriva uitării.
În interiorul clădirii, cum spuneam în descriere, se află un centru comun de lucru, o încăpere cu pereți de lut roșcat și grinzi din lemn local, iar acolo se spun cele mai importante povești din savană. În mijlocul camerei, o masă lungă din lemn masiv, cioplită de mâini locale, adună în jurul ei oameni din toate colțurile lumii. Pe pereți atârnă hărți cu urmele de migrație ale turmelor, ecouri ale pașilor uriași ce se pierd în praf.
Un proiector modest aruncă pe peretele alb imagini cu elefanți – de la micuți abia născuți, sprijinindu-se pe mamele lor, până la titani cu fildeși impunători. Într-un colț, o tablă albă e plină de note scrise grăbit, formule și schițe de teren. Atmosfera e caldă, uneori chiar fierbinte – dar niciodată tăcută. Acolo se dezbat teorii, se împărtășesc emoții și se fac planuri pentru viitorul elefanților.
Într-o seară obișnuită, vântul adia ușor prin ferestrele deschise, purtând miros de praf roșu și iarbă arsă. O lampă solară pâlpâie discret. Pe masă: hărți, laptopuri, căni de ceai și ness.
Dr. Iain Douglas-Hamilton (cu voce calmă): Migrația din acest an a turmei E7 s-a încheiat mai devreme decât de obicei. Am analizat datele GPS și pare că seceta le-a forțat să-și schimbe traseul istoric.
Prof. univ. dr. Dana Pusica (așezându-și ochelarii și vorbind cu eleganță transilvăneană): Este exact ce anticipam în simulările noastre climatice la Universitatea „Ardeal”. Am introdus o variabilă nouă privind stresul hidric și... rezultatul a fost înfricoșător de precis. Încălzirea globală nu mai este o amenințare viitoare – este o realitate vie, care modifică din temelii ecologia savanei.
Cynthia Moss (zâmbește aprobator): Dana, munca ta de modelare a tiparelor climatice e impresionantă. Ai o abordare aproape poetică asupra datelor științifice.
Dana Pusica (râde discret): Poate e influența toamnelor din Apuseni. Dar, să fim serioși, elefanții nu pot aștepta eleganța – au nevoie de acțiune. Dacă nu adaptăm politicile de conservare în funcție de aceste noi rute de migrație, pierdem generații întregi.
Dr. Paula Kahumbu (cu pasiune în glas): Sunt de acord. Conservarea nu poate fi statică. Trebuie să integrăm date în timp real. Dana, ce înseamnă pentru tine nominalizarea la premiul Fildeșul Alb?
Dana Pusica (vizibil emoționată): Înseamnă recunoașterea unei voci românești în corul internațional. Dar premiul, dacă îl voi primi, nu va fi al meu. Va fi al elefanților din Amboseli, al studenților care lucrează nopțile în laboratoarele de la Cluj, al pădurarilor care încă mai cred în miracolul naturii.
Dr. Arun Patel (admirativ): Așa vorbește o adevărată lideră științifică. Aș vrea ca mai mulți colegi să vadă în cercetare nu doar cifre, ci și o formă de responsabilitate morală.
Dr. Iain Douglas-Hamilton (închizând laptopul): Propun să începem mâine dis-de-dimineață o analiză comparativă a datelor tale, Dana, cu observațiile noastre din teren. Poate reușim împreună să desenăm o hartă nouă pentru viitorul elefanților.
Cynthia Moss (cu un zâmbet cald): O hartă care începe în Ardeal și se întinde până la poalele Kilimanjaro.
Liniștea e spartă de sunetul unui televizor adus de un asistent local pentru a urmări o transmisiune în direct. Pe ecran, sigla postului de știri KBC Kenya News. Toți își întorc privirea.]
Vocea prezentatorului TV : „O anchetă internațională recent declasificată dezvăluie fapte șocante. Nominalizată la prestigiosul premiu Fildeșul Alb, așa-zisa cercetătoare Dana Pusica este acuzată de organizarea unor acțiuni sistematice care au dus la uciderea a 2.518 elefanți. Potrivit martorilor și unor documente secrete, animalele ucise încercau doar să-și apere teritoriul de invadatori.”
Tăcere grea, apăsătoare. Televizorul rămâne aprins, dar nimeni nu mai aude sunetul. Sala e cuprinsă de șoc.
Dr. Paula Kahumbu (ridicându-se în picioare, înmărmurită): Nu… nu se poate. Dana, spune-ne că e o greșeală. Te cunosc. Am lucrat împreună. E imposibil.
Cynthia Moss (vizibil tulburată): Asta e... o lovitură de imagine? O campanie de discreditare? Sau…?
Dr. Arun Patel (privind fix spre Dana, cu un amestec de suspiciune și tristețe): 2518 elefanți… Cifrele nu mint. Dar nici nu spun întreaga poveste.
Dana Pusica (palidă, dar cu privirea fixă și calmă): Sunt absolut nevinovată. Așa ceva... e un coșmar. Nu știu cine a pus la cale această mizerie, dar vă jur, n-am fost implicată în nimic de genul acesta. Nu am dat niciodată ordin de a vătăma vreun elefant. Am venit aici pentru viață, nu pentru moarte.
Dr. Iain Douglas-Hamilton (vocea îi tremură): Dacă este adevărat… dacă există chiar și o umbră de adevăr… întreaga comunitate științifică e compromisă. Dana, trebuie să ne arăți documente, dovezi. Nu mai e doar despre reputație – e despre adevăr.
Dana Pusica (cu un tremur abia vizibil): Voi coopera. Cu oricine. Dar vă rog… să nu uitați cine am fost înainte ca acest ecran să mintă în fața voastră.
Un elefant rage în depărtare, rupând liniștea nopții. O rafală de vânt face ca dosarele de pe masă să se răspândească. Lumea științifică, dar și lumea naturală, par în dezechilibru.
În continuare la TV apar dovezile:
Dr. Paula Kahumbu (ridicându-se în picioare, entuziasmată): Dar asta e ....
Televizorul rămâne deschis. Reporterul reapare, acum vizibil mai relaxat, cu un zâmbet pe colțul gurii. Grafica de pe ecran se schimbă: „Breaking News – confuzie bizară: Dana Pușica, NEVINOVATĂ. Sursele: Travian”.
Vocea prezentatorului: „Sursele inițiale care au dus la șocanta acuzație împotriva profesoarei Dana Pusica s-au dovedit a fi... date extrase din jocul online Travian. Imaginile prezentate drept dovezi erau capturi dintr-o luptă virtuală purtată împotriva natarilor. Nici vorbă ca prof. Dana să fie vinovată de masacrul acelor elefanți. Se pare că reputata cercetătoare a vrut să deschidă un centru pentru elefanți în zona gri, iar natarii au înțeles greșit intenția Danei, atacând-o, ea nefăcând altceva decât să se apere. Alte dovezi găsite de anchetatori arată clar pasiunea Danei pentru elefanți, la locuința ei fiind găsite o mulțime de elefanți de pluș, jucării, tablouri. Cu ajutorul MH i-a fost analizat istoricul în jocul Travian, dovedindu-se clar că ea a fost mereu o colecționară a elefanților de pe oaze, care urmau a fi uciși de vânători și braconieri, ea oferindu-le un trai mai bun pe un câmp de pădure și cele 15 lanuri de crop, în care ei se simțeau ca în Raiul Elefanților.”
Cynthia Moss (lăsându-se pe spate și râzând în hohote): Ioi, tulai Doamne, … era Travian?! Am ajuns să suspectăm o femeie de crime ecologice... pentru că a jucat un browser game?!
Dr. Arun Patel (încă uimit): Asta e cea mai ciudată salvare de reputație pe care am văzut-o în toată cariera mea. Să te acuze că ai masacrat elefanți... virtuali?!
Dr. Paula Kahumbu (privind spre Dana cu un zâmbet cald): Și să-ți recapeți onoarea cu ajutorul unor elefanți pixelizați. Dana, iartă-ne. Chiar și în savană, uneori vedem doar umbrele.
Dana Pusica (ușor amuzată, dar cu ochii umezi): Să nu uităm că totul a pornit de la o simplă dorință – să construiesc un centru real pentru elefanți. Fie în joc, fie în viața reală, tot ce mi-am dorit a fost să-i protejez. Că în Travian am hrănit elefanții cu grâușorul de pe cropuri (Mulțumesc Mimi de ajutor) ... nu schimbă cu nimic intenția. Poate doar o face mai comică.
Dr. Iain Douglas-Hamilton (bătând-o pe umăr cu blândețe): Ai inimă de cercetător și suflet de copil. Asta ne trebuie. Mai ales azi. Și... spune-mi te rog, în ce cadran joci serverul viitor?
Asistentul local, care nu înțelesese nimic până atunci, întreabă timid:
Scuzați-mă... dar Travian e cu vikingi, nu?
Toți în cor (râzând): Nup!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu