Datorită celor câteva zile cu soare seva pământului a început un nou drum spre lumină, străbătând cu atenție fiecare celulă a plantelor, însuflețind-o printr-un ceremonial sacru care se repetă an la an. Mugurași, petale, un spectacol de miresme și culori, niciodată la fel, dar mereu spectaculos.
Ca în fiecare dimineață, Sayuca a deschis larg fereastra, lâsând să intre primăvara în casă și în suflet. Era atât de frumos! Trase aer adânc în piept și zâmbi mulțumită. Se îmbrăcă iute cu ceva lejer și ieși în curte. Și-a propus atât de multe pentru această zi și era foarte hotărâtă să termine. Absolut nimeni și nimic nu putea să o împiedice, sau cel puțin așa credea ea ...
Se îndreptă spre magazia din fundul curții, deschise ușa și țipă de spaimă. Un cotoi negru și ticălos o zbughi pe lângă ea, sări peste gard cu o precizie de chirurg și dispăru. Saya îl înjură în toate limbile cunoscute și necunoscute, stuchindu-și în sân.
După ce își reveni intră în magazie.
- Waw, musai să fac curat într-o zi pe aici! Luă grebla și începu să adune ultimile urme ale iernii. Cu o cazma desțelenii pământul. O privighetoare, care poposi pe o crenguță, privind-o cu cât drag muncește, începu un tril vesel. Saya ridică privirile pe furiș, în timp ce cu mâna dreaptă, foarte încet își luă șlapul și ... îl scutură, intrase o pietricică.
Își încălță șlapul și intră din nou în magazie. Se uită cu atenție. pe raftul de sus era cutia cu vopsea și pensulele. Se ridică pe vârfuri ca o balerină și le luă. Din dulăpiorul mecanic luă mănușile pe care le trase cu atenție să nu-și rupă unghiuțele, proaspăt vopsite. Toate erau bune și frumoase. Dădu prelata la o parte și ... nimic.
- Unde draci sunt? Pot să jur că aici le-am pus! Se uită după ușă, nimic. Ieși afară, puse scara și urcă în pod, nimic, coborâ și intră din nou în magazie scotocind peste tot. Nimic. Cauciucurile în care ea voia să planteze floricele dispăruseră. Visul Sayucăi se destrămă.
Și cât de bine începuse ziua ...
- Țrrrrrrrrrrrrrr Țrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr
- Care ești? Urlă Saya în telefon
- Hooo, că nu dau turcii, eu sunt , Șeicul tău preferat. Te-am sunat ca să-ți spun că se potrivesc perfect!
- Ce se potrivesc? Ce naiba ai mai făcut?
- Le-am găst la tine în magazie și m-am gândit că ...
Saya simțea seva pământului pătrunzând prin șlapi și urcând prin ea, transformând-o într-un vulcan gata să erupă.
- Nici nu mai am nevoie de arenă. Cu noile anvelope catapultele mele ... Alooo, Saya mă auzi? Aloooo
Nici Saya nu avea nevoie de arenă. Smotoceala pe care o programase Șeicului urma să ocupe audiența televiziunilor multe servere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu