Aventurile unui Șeic - IV - VISUL

Oare ce visează un orb?

Un om care nu a văzut niciodată, cum arată oare un vis pentru el? O fi o combinație ale celorlalte simțuri, tactil, miros, auz. Greu de imaginat, însă în ceea ce-l privește pe Șeic, vă asigur că visele lui sunt extrem de colorate și gălăgioase precum sufletul lui de copil atomic.

Nu a trecut mult timp de la întâlnirea cu Lucreția, bufnița năzdrăvană, că Șeicul pică într-un somn adânc. Universul s-a comprimat într-un punct, apoi a explodat în toate direcțiile, lăsându-l pe Șeic în centrul tuturor posibilităților și alegerilor.

Se trezi pe un tron albastru, plin de perne moi, de puf. Lângă tron era o masă încărcată cu de toate, mâncăruri alese, băuturi, fructe. În jurul tronului zeci de fete în costume exotice, dansau în ritmurile tamburinelor. Șeicul îți administră o pereche de palme pentru a verifica dacă doarme sau e treaz și într-adevăr se trezi. Ieși din cort, privi stelele, privi copacii, îl înghionti din nou pe floricel și se lungi din nou pe rogojină. În scurt timp adormi.

De această dată visul a luat forma unei gropi adânci, plină de apă și noroi, în care mișunau diverse târâtoare, care mai de care mai respingătoare și veninoase. Șeicul încercă să se cațere pe pereții gropii. Se agăța cu disperare de fiecare rădăcină, piatră întâlnită în cale. Se cățără cu mult efort, urmărit de șuieratul ploii și al îngrozitoarelor reptile, care clănțăneau din fălci cu poftă, privind tentativa jalnică a Șeicului de a ieși din gropă. Bine înțeles că o rădăcină a cedat, iar Șeicul începu să alunece în jos. Disperat, își administră sfintele palme și se trezi.

Ieși din nou afară. Se plimbă tulburat înconjurând cortul în care floricel sforăia liniștit. De departe o auzi pe Lucreția cu Bu-hu-huul ei și se liniști. Într-un târziu intră în cort. Îl lăsă pe floricel cu sforăitul lui și începu să se gândească la cele două vise.

Somnul îl birui din nou, dar de această dată în visul lui apăru o lumină îndepărtată, care începu să se apropie de el. Șeicul, nu era un laș, era cunoscut pentru curajul pe care îl arăta în luptele în care era implicat, uneori surprindea pe toată lumea cu nebunia lui, astfel că nu se sperie de arătarea luminoasă care se apropia de el, luând forma unei tinere domnițe, îmbrăcată în haine de culoarea unui apus romantic de soare, cu părul negru ca pixul lui Tăriceanu.  Ea se apropie de Șeic și-i spuse:

- Te salut viteazule! Am așteptat multă vreme până să se nască un om vrednic, cinstit, viteaz și plin de virtute. Am acceptat până la urmă să îndeplinească măcar una din aceste însușiri. Mai mult ca sigur am să mai aștept mult și bine până îl voi găsi, dar fiind presată de evenimente, am să mă mulțumesc și cu tine.

- Ni la ea, răspunse Șeicul cu ciudă!

- Voinice, de tine depinde soarta neamului natar. Nebunii de nemți, în lăcomia lor au umplut harta de bug-uri. Ele au prins viață și au început să roadă frunzele tuturor copacilor. Au început să dispară oazele, puțurile de lut au început să alunce la vale și să se astupe, pământul nu mai produce krop, minele de fier au fost ocupate de „Strângătorii de fer”.

- Vai să-mi beep una, exclamă Șeicul. Și care ar fi rolul meu?

- Bravule soldat, (prințesa înghiți în sec, realizând ce tâmpenie i-a ieșit pe gură), numai tu poți salva natarii.

- Spune-mi ce am de făcut!

- Instruiește rapid 3 coloniști, mergi la coordonatele (−4|12) unde vei fonda, dar nu cumva să dezvolți nimic pe sat. Vei merge apoi la oaza alăturată de la (−5|13) unde vei găsi 21 Mistreţi, 23 de Lupi, 6 Urşi și 12 Tigri. Nu te speria de ei, nici nu angaja o luptă cu ei. Te vor ignora, dacă vei săruta pământul imediat ce te vor zări. Vei merge în centrul oazei unde vei găsi Copacul Afurisit. Îl vei recunoaște ușor pentru că seamănă perfect cu ceilalți copaci. Dar nu acesta e copacul pe care trebuie să-l găsești. Te vei așeza pe jos și vei aștepta. O să apară o bufniță care va cânta, apoi va zbura fâl, fâl, fâl exact 18 secunde după care va poposi pe o ramură a unui copac și va cânta din nou.

- Să nu-mi spui că e vorba de Lucreția!

- De unde ști că o cheamă așa? Întrebă speriată domnița?

- Eu și visele mele tâmpite ...

- E grav atunci, Șeicule fii foarte atent. Trebuie neapărat să te sincronizezi cu bufnița și în secunda când ea cântă Bu-hu-hu tu trebuie să-ți dai două palme. Trebuie să repeți acest ciclu de trei ori. Dacă nu ți-au intrat palmele la secundă, trebuie să repeți până îți iese de trei ori consecutiv. Reține, soarta natarilor depinde de tine. Copacul unde va ateriza bufnița la treia sincronizare de palme, este copacul de care avem nevoie. Rupe o rămurică din el plantează-o iute în locul unde au fondat coloniști. Fiind în zona gri, natarii te vor vedea și vor veni să te demoleze. Tu te vei închide în primărie și vei aștepta. Natarii vor veni, vor vedea satul pustiu și se vor opri. Unul dintre ei va veni in recunoaștere, iar câinele lui își va face nevoile ridicând piciorul din spate lângă rămurica pe care tu ai adus-o. În acel moment, toate bug-rile existente în joc vor dispare definitiv.

- Bine, dar eu cu ce mă aleg după toate astea?

- Ori de câte ori vei fi atacat, vei denumi satul cu numele meu, iar toate atacurile vor dispare instant.

Acestea le rosti domnița și dispăru.

- Dar care e numele tău? Urlă Șeicul, unde ai dispăruuuuuut?

Șeicul se trezi transpirat tot. Alături, floricel gemea prin somn: „Eva, Eva”