Legenda Șeicului născut din oază

Departe ... peste văi întinse,
Oceane, codrii seculari

Vorbesc poveștile nescrise,
De legendarii regi natari.

Popor măreț, prosper și harnic,
Războinici, meșteri, înțelepți,

Pământul cu ei era darnic,
Iar ei erau cinstiți și drepți.

Săpau adânc țărâna

În puțuri mari de lut

Și fier băgau în forje

În arme, prefăcut.  

Cu roua dimineții

Stropeau ogorul des

Și recoltau pe seară

Producții cu succes.

Din arbori vechi și sobrii

Tăiau cel mai bun lemn

Și-așa au devenit celebrii,

De nimeni nu se tem.

Construcți-impunătoare

Imensele grădini

Și taine-nfricoșate

Transmise de bătrâni.

Iar peste tot și toate

Ce este relatat

Domnea cu-nțelepciune

Natarul Împărat.

De el se teme-orcine

E aprig și viteaz

Neîntrecut în luptă, 

Și frate la necaz.

Mergea ades călare

Veghea al său ținut

Știa orice cărare

Comoară sau rebut.

Era prin toiul verii

Calul mergea la pas

Iar umbrele-nserării

Cercau să prindă glas.

Cărarea-mbătrânită.

Curgea printre colini

Printre tufișuri arse

Scaieți și mărăcini.

Ici un copac cu scorburi

Acolo un mușuroi

Mai ocolește-o piatră

Băltoace cu noroi.

O slabă adiere

Atinse împăratul

Precum o mângîiere

Ce-i provocă căscatul.

Privi atent în zare

Știa acel ținut.

Acolo-n depărtare

O oază-a apărut.

Strunii brusc calul

Ce-o rupse la galop

Își pipăi pumnalul

Săgețile din toc.

Ajunse lângă oază

O ocoli prudent

Nu avea garduri

Iar paznicul absent.

Descălecă cu grijă,

Lăsă calul mai jos

Cu sabia în mână

Se-apropie sfios.

Păși peste pârâul

Ce loc ținea de gard

Privind atent în juru-i

Simții parfum de nard.

Prin iarba înflorată

Înaintă încet

Pătrunse în pădurea

Cu frunze violet.

În mijloc, o poiană

Și-un lac albastru, pur,

Pe mal, era o masă

Cu scaune-mprejur.

Pe masă, doar o cupă

Din aur plăsmuit

Bău din vin, o gură

Și brusc a adormit.

Visă cum din adâncuri

O rază strălucii

Trezind în apă unde

Și pești-i îngrozi

Ieșind din umbra apei

Lumina se-mpreună

Cu liniștea-nserării

Și se transformă-n zână.

Se-apropie de dânsul

Plutind printre petale

Stârnind în jur miresme

Și provocând mirare.

Privi cu insistență

Pe Marele Natar

Avea privirea caldă

Iar buzele nectar.

Natarul, care groază

În oricine trezea

La simpla arătare,

Acuma tremura.

În ochii lui cei aprigi

O lacrimă-apăru.

Nu-nțelegea motivul

Iar zâna ... dispăru.

Și se trezi-mpăratul.

Privi atent în jur

Simțea cum amețește 

Și o durere-n cur.

La doar un pas, în iarbă

Un coș din aur sta

Și-un plâns în briza serii

Încet, se auzea.

Privi-mpăratul pruncul.

Zărindu-i cucul mic

Îl ridică și spuse

„Te vei numi Șeic!”

Vei fi viteaz în lupte, 

Al meu vrednic urmaș

Dar educat de Saya

Altfel ajungi pungaș.