Puterea „proștilor”

 Se spune că oamenii aleg cu inima, dar inima, când e rănită, nu mai judecă limpede. 
A fost odată, nu prea departe de lumea noastră, o așezare numită Valea Cuvintelor Puține. În acel loc, cugetarea era privită ca o boală, iar cei care puneau întrebări erau priviți cu suspiciune, ca și cum ar fi avut ceva de ascuns.

Cei mai apreciați erau cei care răspundeau înainte să audă întrebarea. Ei se intitulau cu mândrie, Hotărâții. Cei care se îndoiau, analizau, argumentau – erau Văzătorii, dar nu erau ascultați. 
În Valea Cuvintelor Puține, se apropiau alegerile. Nu conta pentru ce funcție. Important era că „se schimba ceva”. Iar schimbarea devenise un idol: fără chip clar, dar înconjurat de lumină.
Toți spuneau același lucru:
„Ne-am săturat! Vrem altceva!”
Dar când cineva întreba: „Ce anume vrei? Ce să aducă noul ales? Ce așteptări concrete ai?”, răspunsul era adesea un ridicat din umeri sau o frază vagă:
„Să fie altfel. Mai om ca noi. Mai drept. Mai... din popor.”
Nu conta cine era „noul”. Nu conta dacă înțelesese vreo problemă sau avea vreo soluție. Era de ajuns că nu era „vechiul”.
Văzătorii au încercat să atragă atenția:
„Schimbarea fără discernământ e ca și cum ai vopsi o casă pe exterior, crezând că astfel nu mai plouă prin acoperiș.”
Au fost ignorați.

Poporul a ales. Cu patimă. Cu ură. Cu speranță.
Noul a fost primit cu aplauze. Mulți nici nu i-au citit vorbele, dar au fost impresionați de „cum a vorbit”, de „cum a simțit”, de „cum ne-a înțeles suferința”.
Când lucrurile au început să scârțâie, când promisiunile s-au dovedit lozinci, când fața omului „simplu” s-a dovedit a fi doar o altă mască, reacția a fost promptă:
„Ne-au mințit!”
„De ce nu ne-a spus nimeni că e așa?”
„Unde au fost ăia deștepți, de nu ne-au avertizat mai clar?”
Văzătorii, din nou, erau vinovați. Nu pentru că au tăcut, ci pentru că n-au reușit să țipe destul, sau pentru că majoritatea nu au ieșit la vot.
Alegătorii nu simțeau vina. Schimbarea fusese dorită. Promisiunile – crezute.
Dar, la final, vina era pasată: pe cei care știau, dar n-au explicat „pe limba noastră”. Pe cei care nu au înțeles că speranța bate logica, mai ales în vremuri de criză.
Nimeni nu s-a gândit că, dacă vrei puterea de a schimba, trebuie să-ți asumi și greutatea deciziei.

„Cine își dă (sau nu) votul din răzbunare, va trăi sub consecința lui în tăcere.” Puterea „hotărâților” nu stă în numărul lor, ci în tăcerea celor care gândesc. Iar când cei din urmă aleg să nu se mai implice, primii aleg în locul tuturor.