Apocalipsa

Dacă toate tragediile lumii ar fi strânse la un loc, fiecare ar prefera să şi le ia pe ale sale înapoi decât să aleagă o parte din celelalte. 

A trecut mai mult de un an de la explozie. Nimeni nu a reușit să afle ce s-a întâmplat în acea zi de groază.

Ei erau acolo, mereu împreună. Plini de viață, nedespărțiți la bine și la greu. Înfruntau provocările vieții fiecare în stilul său. De ce a fost aleasă tocmai rogojina ținta bombardamentului chimic probabil va rămâne o enigmă.
Floricel a auzit primul șuieratul sinistru. Era în afara taberei căutând ghebe de cioată. Îl bătuse Mimi la cap trei seri la rând. Știa o rețetă specială de gogoșari umpluți cu ghebe, cu usturoi și cimbru, la oțet. Voia cu tot dinadinsul ca primii fulgi să găsească cămara complet dotată.
Dana imprimase câteva tabele pe hârtie autocolantă, cu denumirea exactă pentru fiecare borcănel cu delicii. Sarcina de a le lipi a primit-o bineînțeles Sayuca. Dezvoltase o tehnică specială prin aruncarea șlapului, nu se putea altfel.
Era o zi frumoasă de toamnă. Un spectacol de culoare. Pădurea de conifere amestecată cu diferite soiuri de foioase, încânta ochii cu combinațiile de verde, roșu, galben, portocaliu și maro. Nici vântul nu bătea, de teamă să nu altereze peisajul. Avea dreptate Albert Camus când afirma că toamna este o a doua primăvară, când fiecare frunză e o floare.
Explozia a fost devastatoare. Craterul de aproape 800 de metri și adânc de vreo 20 emana un fum verde înecăcios.

Acesta să fie sfârșitul rogojinei? Nimeni nu știe.
Au dispărut eroii noștri fără urmă?
La 3km de explozie, un reporter a făcut o descoperire ciudată.