Soarele, ce strălucise toată ziua pe un cer senin, fără nicio pală de vânt, se retrăgea spre odihnă, lăsând vederii noastre un superb apus. Ce se întâmplase nu mai avea nicio importanță. Marinarii de conjunctură se eliberaseră de sarcinile curente și priveau când spre apus când spre dansul maiestuos al unei colonii de meduze. Lipsa vântului făcea ca și apele oceanului să ațipească, astfel încât aveai senzația că ești suspendat într-un imens nimic primordial.
Am navigat așa toată noaptea, făcând strajă pe rând, având grijă ca jarul din mica sobiță de la pupă, să nu se stingă. După ce Floricel uitase busola, nici Dragonul nu și-a luat bricheta, astfel că păstram cu grijă focul, cine știe când vom vedea țărmul. De câteva zile nu întâlnisem nicio corabie, doar câteva epave, urme ale unor naufragii, iar acest lucru ne inspira sentimente de nesiguranță.
Odată cu ivirea zorilor, vântul umflă pânzele astfel că am început din nou să ne mișcăm, Pusica, aflată în bucătărie, încerca să inventeze din resturile de provizii, o mâncare caldă. Piticul și Dragonul își încercau norocul la undiță iar Teroristul freca puntea de zor, invocând plictiseala. Saya, scria atentă în jurnalul de bord, făcând niște calcule cu instrumentele ei ciudate, iar Mimi se suise pe catargul cel mare. Ajunsă acolo, scoase ocheanul și privi îngrijorată. Coborându-și privirea, văzu cu groază cum Floricel stătea aplecat într-o poziție anormală, peste bord.
- Floriceeeeeeel! Wăăăăi tăntălăăăăule!
- Sergiu lăsă periatul și sări să-l prindă pe Floricel care era gata, gata să cadă peste bord.
- Ce-ai pățit, omule, ți-e rău?
Floricel, roșu și amețit din cauza presiunii sângelui, stând prea mult aplecat, bâgui neclar:
- Sirena ... floricică .... o iubeeeesc .....
ZZZZVVVVRRRRR. Șlapul Sayucăi nu rată ținta, trezindu-l pe Floricel din delir.
- Sirenă? Unde? începu Dragonul să se agite. Hai Pitic, să o prindem, dacă nu o f...m, o mâncăm, sau și una și alta. Ști bine că nu-mi place să pescuiesc.
- A dispărut, suspină Floricel. Și era atât de frumoasă ....
ZZZZVVVVRRRRR. Șlapul Sayucăi nu rată ținta nici de această dată.
- Adică și vrei sâ zici, era mai chipeșă dicât mini? se repezi Mimi. Dinspre bucătărie ZVRRRR, dar nu era un șlap, ci un polonic, lansat cu precizie de Pusica.
- Floricele, ai supărat fetele, observă Sergiu.
- Dar eu nu .....
ZZZZVVVVRRRRR un șlap, un polonic și un ochean.
Fiecare se întoarse la ocupațiile lor. Floricel fu închis în cală, iar Mimi supărată se apucă să inspecteze corabia. Verifică nodurile, pânzele, catargul ei drag, pe care se încolăcea în fiecare dimineață când scruta orizontul. 
Se împlineau azi două săptămâni de când îi spusese lui Floricel să scrie o poveste, iar el, netrebnicul, a invocat lipsa inspirației. Dănutza l-a amenințat că-l toacă mărunt și-l dă la pești, iar ei i-a venit ideea unei ieșiri cu iahtul Piticului.
Continuarea ați aflat-o între timp, Floricel a uitat busola, Dragonul bricheta.
Mimi îndreptă vasul spre apus, Un vânticel destul de puternic ne ajuta să înaintăm destul de repejor. Majoritatea echipajului se odihnea, doar Pusica a rămas la cârmă. Din cală se auzea cum Floricel vorbea prin somn cu sirenele lui.
Mimi se cățără pe funii, să simtă vântul, să se răcorească, să se calmeze. Cum să găsească fără busolă drumul spre casă? Nu că s-ar fi temut de ruși și de arabi. Dar acolo în NV erau sătucurile și lanurili ei, care acum cu siguranță dădeau pe afară, dacă nu cumva ungurii nu descoperiseră lipsa ei și atacaseră.
Și cum sta atârnată pe velatură, cu ochii întredeschiși, auzi strigătul Sayucăi:
- PĂMÂÂÂÂÂÂÂÂÂÂNT!
Toată lumea se repezi pe punte. Floricel se izbi în ușa calei, rămasă însă încuiată, căzând jos, lat.
Țărmurile cadranului NV, pline de verde și nisip se arătau privirilor flămânde.
În mai puțin de o oră, iahtul Piticului era ancorat în docul personal, iar eroii noștri se aflau în autobuzul către Zona Gri. Floricel era încă leșinat, îl cărase Dragonul pe umăr. Pe lângă autobuz trecu în viteză o salvare cu personal echipat Covid, cu alarmele pornite. Floricel ridică capul, zăpăcit:
- Sirena?
- Scoală Aricel, gata visarea, treci acasă că avem treabă, se rățoi Saya la el.
Mimi se aplecă la urechea lui și-i șopti:
- Deci suntem urâte nu?
- Nuuuuu, se jură Floricel, speriat și răvășit. Sunteți cele mai frumoase din Univers, cele mai de treabă și mai înțelepte, iar eu sunt onorat să vă ofer floricele.
- Țini-ți burienile pentru tine.
Fetele izbucniră în râs. Dragonul se uita ciudat, dând din mâini a lehamite. Piticul, cu telefonul în mână:
- Ajungem în maxim 20 minute. .... Da le spun și lor, ... Cât? Producția pe o oră: La ce coordonate?
Spre capul Piticului zburară instant un plonic, un șlap și un ochean. Piticul mai apucă să audă:
- Bag picioarele în pushul vostru ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu