În sfârșit au trecut sărbătorile, atât prin ținutul Rogojinei cât și prin sistemele noastre digestive. Urmările se văd ușor, Șeicul se chinuie de jumătate de oră să întindă cureaua care nu-l mai încape, Maya nici nu se mai uită la oase, Mimi aduce de la piață doar verdețuri. Floricel de o săptămână nu se dezlipește de statuia Preasfântului Șlap, rugându-se în zadar pentru cârnați și mușchiuleți.
Unde vezi cu ochii, curățenie, aerisit, păianjeni sinistrați și o lipsă acută de praf și alte materii pe care harnica Dănuța nu suportă să le știe, nu să le vadă.
Pe o masă, în aer liber, Călinu scria atent. Se pregătea conștiincios pentru examenul de corigență la desen, pe care trebuia să-l dea anul viitor. Miha cu Codul Penal într-o mână și telefonul în cealaltă tot repeta:
- Nu e familia Popescu, .... nu mă cheamă Doina, .... nu doamnă, nu vând ouă, ..... ați format greșit, e o greșeală, .... nu, nu lucrez la farmacie .... sănătate, nu face nimic! ...
Toate bune și frumoase, liniște, concentrare, curățenie, mâncare sănătoasă. În afara vântului se mai auzeau rugile floricelului la Sfântul Șlap.
Deodată, din pădure se năpustii Saya, urlând din toți rărunchii. Fața ei schimonosită de groază îl băgă în sperieți pe șeic, îi distrase atenția Călinului și-i întrerupse ruga Floricelului.
- Ce ai fată? Spuse Japoneza, care tocmai își parcase motoreta lângă un copac, venind de la colegiu.
Saya, atât mai apucă să strige, după care leșină în brațele japonezei:
- Cocoșuuuu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu