sâmbătă, 14 decembrie 2019

Avocatul elfilor


Chiar dacă vremea e posomorâtă, Miha și-a început dimineața la fel. I-a explicat tacticos telefonului prevederile Legii nr 53/2003 actualizate în 2018, conform căreia azi e sâmbătă și nu trebuie să meargă la serviciu. S-a scurs apoi încet din plăpumioară în papuceii de casă și a tras draperia la o parte, deschizând geamul. Pe aragaz sfânta cafeluță aștepta frumos în ibric să aprofundeze apa fierbinte și să transforme această zi într-una splendidă.

Deodată, Miha țipă speriată. Pijamaua ei pe care tocmai o dezbrăcase se mișca, intrând încet sub plăpumioară. Din celălalt colț al patului veni și explicația, un botic nostim, patru piciorușe și ochii blânzi pe care îi iubea din suflet. Maya o privea nedumerită, neânțelegând reacția neobișnuită. Miha luă cățelușa în brațe:
- Ce m-ai speriat zăpăcito! Maya se gudură fericită.
- Azi avem treabă, trebuie să studiez bine Codul Penal. Îl dau în judecată pe Bătrânul, că m-a numit ”Doamnă” și s-a bucurat văzându-mă vârâtă fără acordul meu scris în conferința elfilor.
Deschise nervoasă skype-ul și se apucă să citească. Spam, spam, floricel, spam, memento, spam
Își luă agenda și începu să noteze:
Memento - trafic de pisici, afișare drapel fără scară verificată tehnic, lucrat ilegal fără carte de muncă de Ziua României, două mâțe fără documente și nume, maltratarea și schilodirea numitelor Tina și Pufulika, care tocmai născuse.
Floricel - nu mi-a dat floricică, pornomiaofil, discriminare rasială între feline, port inutil de funie în timpul cascadoriilor, suspect de rezervă în cazul posibilului accident al lui Memento.
Bătrânul - criminal în serie, lider grupare teroristă, suspect de a fi extraterestru.
Nymeria - instigare la violență, amenințări astrale și lansări de perne, mături și alte ustensile nymeriene, vrăjitorie.
Neta - Teroristă, este în spatele atentatelor cu pisici din ultima perioadă.
Saya - scăpată de la nebuni, ajunsă între nebuni.
Călinu - pervers obsedat de țâțe, dar inofensiv, aflat în zodia șlapului.
Bogdan - securist, prezent, atent, politicos.
Ceilalți suspecți și complici.

Mihaela închise ochi și își imagină cum pășea hotărâtă, îmbrăcată cu roba impecabilă, spre biroul judecătorului:
- Domnule judecător, stimați colegi, onorată asistență, această conferință a elfilor este din toate punctele de vedere în afara legii. Nu are autorizații, nu are cereri de aderare, nu sunt ștampilate și nu au timbru de mediu. Cei care vorbesc în ea o fac haotic, iar ceilalți citesc dar nu reacționează în niciun fel. Îți arată unul altuia pisicuța, fără să țină cont că unele sunt minore.

- Ham, Ham, Ham!
Miha deschise ochi, revenindu-și din visare. Cineva bătea la ușă.
- Imediat, strigă Mihaela, aranjându-și părul în fugă. Deschise ușa și surpriză. Nimeni ...
În fața ușii un coșuleț, iar în coșuleț o sticlă de prosecco, o floricică și un bilețel semnat simplu, „Bătrânul”
- Ei, așa da, acum mă simt cu adevărat Elfă. Luă sticla și rupse foaia din agendă, aruncând-o direct la coș.

Într-adevăr, era o zi splendidă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu